monitorulcj.ro Menu
Politică

Gândire la scară mare. Portret de politician: Radu Molnar (P.E.)

”Sunt un om extrem de pragmatic, muncesc încă din timpul facultății și îndrăznesc să cred că România încă poate fi țara în care oamenii care depun efortul muncii și au disciplină și consecvență, pot realiza lucruri mărețe.”, Radu Molnar, candidat USR Plus la Camera Deputaților la alegerile din decembrie, 2020.

Radu Molnar este absolvent al Facultății de Matematica si Informatică din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca și și-a petrecut ultimii 15 ani de carieră acumulând experiențâ în dezvoltarea de proiecte de mare anvergură, atât în companii de stat, cât și în mediul corporate. Radu crede ca România poate ajunge o țară în care respectul pentru lege și munca cinstită pot fi rețeta succesului oricărui cetățean al țării.

Motivația politică a lui Radu e una pe cât de atipică, pe atât de sinceră. Atenția sporadică acordată clasei politice vechi s-a transformat într-un scop personal alimentat de furie și responsabilitate personală, în urma tragediei de la Colectiv. ”Atunci mi-am dat seama că lipsa mea de implicare are consecințe. Chiar daca nu direct, fiecare dintre noi se face vinovat de faptul că am lăsat să crească sub ochii noștri un sistem corupt, care s-a dovedit de-a dreptul criminal.”, mărturisește Radu. Din acel moment, Radu și-a îndreptat atenția și timpul în lupta împotriva corupției.


Radu susține cu putere digitalizarea extensivă, dezvoltarea serviciilor online și limitarea drastică a solicitărilor de documente tipărite cetățenilor. O altă propunere detaliată în programul său se referă la interconectarea și identitatea electronică, care prevede posibilitatea autentificarea și interacțiunea complet digitală între cetățean și autoritățile publice. Mai mult, Radu susține cu tărie transparența procesului legislativ și mai ales transparența cheltuielilor din bani publici. Prin natura sa, agenda parlamentară este vastă și atinge toate domeniile și subiectele ce au relevanță pentru alegători.

Prioritățile declarate ale programului politic susținut de Radu Molnar, cu sprijinul Alianței USR Plus se axează pe:


- Reforma administrativă: eficientizare administrației și digitalizarea serviciilor;

- Reorganizarea teritorial administrativă a României;


- Susținerea antreprenoriatului și sprijinirea mediului de afaceri;

- Educație și cercetare;


- Politică externă.

”Susțin importanța echipei! Nu merg acolo de unul singur, ci ca parte a unei echipe de oameni competenți, oameni care au reușit performanțe în activitatea lor profesională, care mă vor ghida și sprijini în a propune și a vota legile de care România chiar are nevoie. În 6 decembrie votăm USR Plus, votăm o țară reprezentată de oameni ca mine și ca tine, oameni care se remarcă prin competență și prin muncă”, Radu Molnar, candidat USR Plus pentru Camera Deputaților la alegerile din decembrie, 2020.


 

 Acest material a fost comandat de Partidul Libertate Unitate și Solidaritate (parte a „Alianței USR PLUS”) și publicat de operatorul economic SC Monitorul Events SRL, Cod unic de identificare 11200033