monitorulcj.ro Menu
Politică

Alegeri parlamentare 2020. Măsurile sanitare pentru alegerile parlamentare. Ce nu ai voie să faci în secția de vot

Alegeri parlamentare 2020. Care sunt regulile de igienă și protecție pe care românii trebuie să le respecte în secțiile de votare pentru a evita infectarea cu noul coronavirus?

Alegeri parlamentare 2020. Măsurile sanitare pentru alegerile parlamentare. Ce nu ai voie să faci în secția de vot

 

 


Alegeri parlamentare 2020. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că au fost publicate măsurile sanitare care se vor aplica la secțiile de vot din străinătate la alegerile parlamentare.

 


Alegeri parlamentare 2020. Ce măsuri trebuie să respecți în secțiile de votare?

Regulile aplicate în secțiile de votare din afara țării sunt similare cu cele care vor fi respectate și în țară, la scrutinul din data de 6 decembrie. Printre regulile impuse de autorități se numără purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței de minimum un metru între persoane, dezinfecția mâinilor, dar și a spațiilor și a suprafețelor și obiectelor folosite la vot.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că vineri, 20 noiembrie 2020, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Externe, cu avizul Autorității Electorale Permanente, privind măsurile și acțiunile de sănătate publică cu aplicabilitate la secțiile de votare organizate în străinătate pentru alegerea Senatului și Camerei Deputaților din 5-6 decembrie 2020”, se arată într-un comunicat de presa transmis, sâmbătă, de MAE.


Alegeri parlamentare 2020. Românii din afara țării trebuie să respecte și regulile țărilor în care se află

Ordinul privind stabilirea măsurilor sanitare care se vor lua pentru buna desfășurare a scrutinului din străinătate la alegerile parlamentare prezintă principalele măsuri pentru prevenirea contaminării și limitarea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus în cazul secțiilor de votare din străinătate, care sunt similare cu cele implementate pentru desfășurarea activităților electorale în România:

- purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către participanții la procesul electoral pe toată perioada în care se află în sediul secției de votare și în localul de vot;
- asigurarea distanțării fizice de minimum un metru între participanții la procesul electoral;
- dezinfecția perioadică și după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanților la procesul electoral;
- dezinfectarea sediilor secțiilor de votare, înainte și după terminarea votării, în ambele zile de votare;
- dezinfecția periodică a suprafețelor și a instrumentelor necesare votării, pe durata derulării procesului electoral.


Alegeri parlamentare 2020. Unde poți vota, dacă ești în afara țării

Românii plecați din țară vor fi nevoiți să se adapteze regulilor de votare din țara respectivă. În acest sens, MAE recomandă cetățenilor români din străinătate să își însușească regulile din ordinul mențional, să se informeze din timp asupra măsurilor de siguranță sanitară aplicabile la nivelul țării/regiunii de reședință și să respecte cu strictețe măsurile și regulile stabilite în contextul pandemiei de Covid19.

Tototdată, MAE arată ă regulile de protecție individuală, de distanțare fizică, de igienă și de acces în secțiile de votare vor fi afișate pe paginile de internet și social media ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, precum și în locuri vizibile în sediul secției de votare și în localul de vot. Totodată, personalul secțiilor de votare va depune toate eforturile pentru organizarea procesului de votare într-o manieră sigură și eficientă.


În afara țării au fost organizate 748 de secții de votare pe parcursul a două zile – sâmbătă, 5 decembrie și duminică, 6 decembrie 2020.

Locațiile secților de votare din străinătate le puteți găsi AICI.

CITEȘTE ȘI:

Alegeri parlamentare 2020. Alegătorii din străinătate pot vota la alegerile parlamentare din 6 decembrie, chiar dacă documentul de reședință a expirat după 1 martie 2020

 

 

Alegeri parlamentare 2020. Românii din orașele carantinate au dreptul să meargă la vot. Iohannis: „Nu este nicio discriminare”