monitorulcj.ro Menu
Politică

Radu Bica, înlocuit de la şefia comisiei de licitaţie pentru staţiile de transfer

Licitaţia demarată de Consiliul Judeţean privind construcţia a trei staţii de transfer în judeţul Cluj, parte a proiectului european privind sistemul integrat de management al deşeurilor, va fi prima astfel de procedură care nu va mai fi condusă de vicepreşedintele instituţiei, Radu Bica, arestat preventiv săptămâna trecută.

 

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au explicat însă că acest lucru nu va împiedica desfăşurarea procedurii de licitaţie, Bica urmând să fie înlocuit la conducerea comisiei de evaluare de către un alt membru. „În acest caz se va delega unul dintre membrii comisiei. Există o listă de 2-4 supleanţi din care, în momentul întrunirii comisiei, se alege un alt preşedinte”, a explicat purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Victor Popa.

Contractul de lucrări care va fi licitat se referă la construirea a trei staţii de transfer în judeţul Cluj, care sunt parte a sistemului de management integrat al deşeurilor solide, care va fi dezvoltat pentru a servi întreg judeţul Cluj. Staţiile de transfer vor fi construite în Huedin, Mihai Viteazu şi Gherla. Valoarea estimată a contractului ajunge la 23 de milioane de lei fără TVA, principalul criteriu de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Ofertele depuse la licitaţie vor fi deschise în data de 17 noiembrie, la ora 11. Sursele de finanţare vor fi Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul de stat şi bugetul local.  M.O.