monitorulcj.ro Menu
Politică

Dispute „viscerale” pentru fotoliul primarului

Președintele PDL Cluj, Daniel Buda, a încercat să-și impună punctul de vedere: ori Moisin devine viceprimar, ori Laszlo pleacă.

Ultimele discuţii privind nominalizarea viceprimarului Laszlo Attila pentru interimatul Primăriei Cluj-Napoca au tensionat la maxim relațiile organizațiile locale ale UDMR şi PDL.Viceprimarul Laszlo Attila, care a fost nominalizat de către partidul său pentru a ocupa funcția de primar interimar, cataloghează aceste dispute drept „viscerale”, însă nu vrea să comenteze. Atât acesta, cât şi liderul UDMR Cluj, Mate Andras susţin că ceea ce contează este votul din Consiliul Local.Liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras susţine că nu se poate pune problema vreunei presiuni, ci sunt, pur şi simplu, chestiuni şi declaraţii politice, venite din partea a doi lideri de partide. „Este firesc să dezbatem această problemă. Am avut discuţii informale cu Daniel Buda, ca între doi lideri de partide. În ceea ce priveşte o schimbare a lui Laszlo Attila din funcţia de viceprimar, aşa cum s-a susţinut în presă, nu cred că se va întâmpla asta. Cu Daniel Buda mă înţeleg foarte bine, şi în Comisia Juridică şi, repet, au existat discuţii informale între noi doi, referitoare la această propunere. Pe urmă, în Consiliul Local totul va depinde de numărul voturilor. Dacă USL va vota cu noi şi, eventual, şi câţiva din PDL, cred că Laszlo Attila are şanse”, a declarat Mate Andras pentru Monitorul de Cluj. Laszlo Attila: „Am încredere în colegii mei”Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Laszlo Attila refuză se dea prea multe declaraţii, afirmând că acum este „prematur”, însă catalogheză ultimele discuţii dintre UDMR şi PDL, drept „viscerale”. El a declarat, pe un ton ironic, că „dicuţiile din Comisia Juridică s-au mutat la Cluj… şi sunt din ce în ce mai interesante”.„Este prematur să discutăm acest subiect, nu avem o decizie a instanţei. În rest, nu vreau să fac mai multe declaraţii. Nu am nicio reacţie la nicio declaraţie. În ceea ce priveşte propunerea colegilor mei, le-am mulţumit, dar nu am solicitat eu asta. Eu chiar am aflat, aşa cum am mai spus, din presă de această propunere. Să aşteptăm decizia înstanţei. Doar atât vreau să mai spun, că am încredere în colegii din Consiliul Local şi în capacitatea lor de a decide ce este mai bine pentru Cluj”, a spus Laszlo Attila. Buda, surprins de propunerea UDMR ClujJoi seara, după şedinţa Biroului Permanet Judeţean al PDL, liderul PDL Cluj, Daniel Buda, s-a declarat surprins de faptul că UDMR a decis să îl propună pe viceprimarul Laszlo Attila pentru funcţia de primar interimar al municipiului Cluj, care să preia atribuţiile lui Sorin Apostu, dacă recursul acestuia la ICCJ va fi respins.„Sunt surprins de faptul că UDMR a făcut această propunere, că au discutat astăzi despre această chestiune, nu am ştiut, de obicei  se ţin de cuvânt când discuţi cu ei…”, a spus atunci Daniel Buda. Liderul PDL a făcut, de asemenea, apel la luciditate. „Există presiuni din partea colegilor de partid din PDL Cluj ca să optăm în Consiliul Local Cluj-Napoca pentru schimbarea lui Laszlo Attila din funcţia de viceprimar. Mizez pe un moment de luciditate din partea UDMR Cluj astfel încât să îşi retragă propunerea ca Laszlo să fie candidat pentru ocuparea funcţiei de primar interimar şi să preia atribuţiile lui Sorin Apostu. Dacă nu îşi retrag propunerea, orice variantă este posibilă, inclusiv de schimbare a lui Laszlo Attila din funcţie”, a declarat Daniel Buda.„Până nu avem sentinţa instanţei de recurs (ÎCCJ va judeca recursul doar luni - n. red.), orice discuţie legată de Apostu e prematură”, a adăugat liderul PDL Cluj, dar a refuzat să comenteze informaţia că s-ar fi decis deja „avansarea” viceprimarului Radu Moisin ca primar interimar.