monitorulcj.ro Menu
Politică

PDL: 33 de legi în 3 ani

Parlamentarii PDL au depus de la începutul mandatului câteva mii de proiecte legislative, dar n-au reuşit în trei ani decât să aducă mici completări la 33 de legi aflate în vigoare.

Potrivit Mediafax, marile proiecte legislative au venit pe filiera Guvernului, democrat-liberalii votând fără să intervină pe textul de lege. Deşi PDL are cel mai mare grup parlamentar, doar 33 dintre proiectele legislative iniţiate de reprezentanţii acestui partid s-au transformat în legi.Majoritatea nu sunt legi noi, ci reprezintă completări şi modificări la anumite legi aflate în vigoare. Dintre cele 33 de succese ale democrat-liberalilor sunt iniţiative colective, doar câteva având un singur iniţiator, mai arată Mediafax.Senatorii PDL au 13 iniţiative la care nu au contribuit şi colegii din Camera Deputaţilor. Până la începutul lunii noiembrie, 49 de proiecte legislative care au devenit legi au avut printre iniţiatori atât parlamentari PDL, cât şi de la partidele aflate în Opoziţie. Raportul este astfel de 33 la 49, 33 de proiecte fiind iniţiate exclusiv de parlamentari democrat-liberali, iar 49 de parlamentari democrat-liberali împreună cu cei din USL.Proiectele iniţiate de parlamentarii PDL sunt legate de schimbarea denumirii unor localităţi, sistemul de detenţie, completarea legii privind dreptul la proprietate, case pentru tineri, impozitul pentru persoanele cu handicap, ecologie, legea fondului funciar şi investiţii în plan local.