monitorulcj.ro Menu
Politică

Unde ni se duc impozitele?

Parlamentarii invocă deficitul sau corupţia atunci când sunt întrebaţi despre folosirea impozitelor.

Ce au făcut parlamentarii, în ultima perioadă pentru ca taxele şi impozitele plătite de cetăţeni să se regăsească în servicii îmbunătăţite din educaţie sau sănătate? Potrivit Mediafax, Fekete-Szabó András-Levente, liderul senatorilor UDMR, consideră că important este faptul că statul nu este în colaps. El susţine că veniturile de la buget trebuie împărţite astfel încât să ajungă „peste tot”. „Aceste venituri trebuie împărţite în aşa fel încât să ajungă peste tot. Pentru a crea plus-valori trebuie să realizezi şi nişte investiţii. Asta am făcut în ultimii doi ani - s-a menţinut la un nivel de plutire tot ce înseamnă ţara asta”, explică senatorul Uniunii.La rândul său, Iulian Urban, senator PDL, afirmă că problemele apar legat de modul de folosire a resurselor colectate de la populaţie, din cauza corupţiei. „România arată ca un corp cuprins de cangrenă generalizată, în care, pe de o parte, partea sănătoasă a corpului livrează aceşti bani, omul ăla care plăteşte 15.000 lei, iar banii ăştia, prin acele zone cangrenoase, se scurg, să duc în buzunarele celor 1%, astfel încât nu ajung acolo unde este nevoie - în sănătate, în educaţie”, precizează Urban, citat de Mediafax.La rândul său, deputatul PSD Mihai Tudose, preşedinte al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, susţine că încearcă să se opună, ca parlamentar, actualei guvernări. „Am dat aviz negativ în comisia pe care o conduc la o Ordonanţă privind unele măsuri bugetare care amână toate drepturile câştigate, dar şi pentru amânarea până în 2014 a creşterii veniturilor persoanelor care au obţinut prin lege dreptul la indexare a indemnizaţiei privind sporurile pentru condiţii deosebit de grele”, precizează deputatul PSD.Potrivit Mediafax, un angajat cu un salariu mediu net pe economie de 1.400 lei lunar plăteşte anual statului cât jumătate dintr-o Dacia Logan.