monitorulcj.ro Menu
Politică

PDL ar putea decide săptămâna aceasta dacă va numi un nou viceprimar

Alegerea unui nou viceprimar, în locul lui Radu Moisin, care a devenit primar interimar al municipiului Cluj-Napoca, ar putea fi discutată în cadrul unei şedinţe pe care PDL Cluj o va avea săptămâna aceasta.

La scurtă vreme după instaurarea sa în funcţie, Radu Moisin a declarat că alegerea unui viceprimar nu reprezintă o prioritate, însă senatorul Mihai Hărdău a precizat că zilele următoare va avea loc o întâlnire în care se vor aborda şi probleme de strategie. El a menţionat că prelungirea mandatului de arestare preventivă al lui Sorin Apostu, decisă de judecătorii clujeni în cursul serii de luni, nu schimbă deocamdată lucrurile. Apostu, fiind ales uninominal, s-ar putea întoarce la primărie după eliberarea din arestul preventiv.

În schimb, prin această arestare, PDL Cluj-Napoca a rămas fără preşedinte, iar liderii filialei clujene a partidului i-au cerut lui Mihai Hărdău să se ocupe de conducerea ei. Senatorul a explicat că îşi menţine hotărârea pe care a luat-o înainte de ultimele alegeri pentru şefia PDL Cluj-Napoca, care au fost câştigate de Apostu, de a lăsa locul cuiva mai tânăr, după ce a condus această organizaţie timp de un deceniu. El ocupă acum poziţia de prim-vicepreşedinte, alături de Adrian Popa, care în trecut a fost liderul PNL Cluj-Napoca şi fost viceprimar, în timpul mandatului lui Emil Boc la primărie. O situaţie asemănătoare există şi la Consiliul judeţean, unde în locul fostului vicepreşedinte Radu Bica, arestat şi el pentru luare de mită, ar trebui numit un supleant de pe listele PDL.