monitorulcj.ro Menu
Politică

PSD va depune o nouă moțiune de cenzură, când va avea voturile necesare să treacă

Consiliul Național PSD și Întâlnirea Grupurilor Parlamentare au avut loc la începutul acestei săptămâni, pe 30 august, unde s-a decis depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

PSD va depune o nouă moțiune de cenzură, când va avea voturile necesare să treacă

 

 


Mâine, 1 septembrie, începe o nouă sesiune parlamentară, în care principala prioritate politică a PSD este demiterea Guvernului Cîțu, susținând că „România se află aproape de o catastrofa economică și socială”. Consiliul Național PSD și Întâlnirea Grupurilor Parlamentare au avut loc la începutul acestei săptămâni, pe 30 august, unde s-a decis depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Liderii partidului au decis să depună o moțiune de cenzură doar atunci când vor avea voturile necesare.

 


„În acest moment există doar două posibilități de a scăpa România de acest guvern catastrofal: moțiune de cenzură sau demisia lui Cîțu, cerută de oameni în stradă!

Decizia de a depune moțiunea de cenzură survine dorinței și nevoii de a scapă România de acest guvern, de a scăpa cetățenii din ghearele sărăciei și a austerității pe care guvernarea o instaurează de la începutul mandatului. De aceea, în cadrul Consiliului Politic, s-a luat decizia, în unanimitate, să depunem moțiunea în momentul în care vom avea cele 234 de voturi necesare să treacă”, se arată într-un comunicat al PSD Cluj.


Cordoș: „Situația la nivel național este dramatică!”

Președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, a declarat că fiecare administrație se confruntă cu diverse blocaje și probleme, inclusiv cele din județul Cluj:

„Situația la nivel național este dramatică! Parcă desprinsă din scrierile lui Caragiale, România se confruntă la nivel național cu o serie de inepții și inapți poziționați în funcții strategice politice ce opresc procesul de dezvoltare și reabilitare a comunităților lovite de pandemie,de fenomenele meteorologice recente, precum și de sistarea PNDL și a altor fonduri. Fiecare administrație se confruntă cu diverse blocaje și probleme, inclusiv cele din județul Cluj. Strategia de guvernare a coaliției a fost greșită de la început. S-a văzut și se resimte acest lucru. Suntem la marginea prăpastiei și viitorul este incert. Poporul a fost mințit în campanie, administrațiile sunt astăzi păcălite în campaniile interne și cumpărate pentru voturi.


Din păcate acesta este doar vârful icebergului, ceea ce se vede la televizor, în media, însă ceea ce resimt comunitățile este cu adevărat prioritar pentru PSD. Este prioritar să aducem România înapoi pe o traiectorie corectă, tocmai de aceea această moțiune este imperios necesară!

PSD reprezintă vocea cetățenilor ce trebuie să se facă auzită! Atât la Cluj cât și la nivel național administrațiile PSD continuă să realizeze proiecte sustenabile, pentru cetățenii comunităților și să vină cu un set de legi de amortizare, am putea să le spunem, de amortizare a impactului pe care actualele decizii le au pe termen mediu și lung asupra nivelului de viață al românilor și nivelul de dezvoltare al țării, în conformitate și cu standardele impuse”, a declarat președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș în urma prezenței în cadrul evenimentelor.


Creșterea prețurilor și înghețarea salariilor îi nemulțumește pe social-democrați

Motivele pentru demiterea Guvernului sunt creșterea prețurilor, înghețarea salariilor și a pensiilor și gestionarea campaniei de vaccinare, susțin liderii PSD.

„Temele esențiale ale moțiunii de cenzură sunt: creșterea explozivă a prețurilor și scăderea abruptă a nivelului de trai, dezastruoasa gestionare a campaniei de vaccinare. Este compromis total, este profund vulnerabil și reprezintă un risc de securitate națională fără precedent atât intern cât internațional.

Distinct de moțiunea de cenzură prioritatea de prim rang a PSD în sesiunea parlamentară viitoare vizează promovarea unui pachet de legi care să protejeze românii față de scumpiri și, implicit, scăderea nivelului de trai. Legea consumatorului vulnerabil unde PSD are amendamente foarte importante, precum: extinderea numărului persoanelor care primesc ajutor de încălzire, creșterea ajutorului acordat pentru fiecare tip de sistem de încălzire și acordarea salariului minim în funcție de studii, vechime și calificare astfel încât salariatul să fie plătit corect, la valoarea reală a muncii sale.

În acest moment, România exportă grâu și importă pâine congelată. O strategie dezastruoasă ce plasează cetățeanul pe ultimele poziții din piramida consumeristă aplicată de actuala guvernare. Politică economică pe care se bazează strategia PSD vizează susținerea producătorilor locali și a economiei locale. Ceea ce este produs în România să fie și prelucrat în România, pentru a ajunge mai apoi pe masa românilor, astfel încât să crească numărul firmelor și angajaților și să scadă deficitul comercial agroalimentar din prezent. Susținerea firmelor românești prin acordarea de stimulente financiare pentru creșterea producției fabricate aici, în România și finanțarea afacerilor inovative din domeniul energiei verzi și a digitalizării, fac parte din programul strategic al PSD ce vizează creșterea gradului de bunăstare a României și dezvoltarea unor industrii cheie”, se mai arată în comunicatul de presă.

CITEȘTE ȘI

Vasile Dîncu: „Nu am avansat deloc cu reforma statului”