monitorulcj.ro Menu
Politică

Guvernul Cioloș a picat la vot. Câte voturi a strâns?

Guvernul Cioloș a fost respins la vot în Parlament, miercuri. Doar 88 de parlamentari au votat „pentru”.

Guvernul Cioloș a picat la vot. Câte voturi a strâns?

 

 


Guvernul propus de Dacian Cioloş nu a primit votul de încredere din partea Parlamentului, în ciuda apelurilor repetate ale liderului USR spre responsabilitate în vederea rezolvării crizei sanitare. 

 


Potrivit unor surse USR citate de Digi24, Guvernul Cioloș a strâns doar 88 de voturi „pentru”, din cele 234 necesare. Totodată, s-au înregistrat 184 de voturi „împotrivă”.

Votul a fost secret cu bile. Parlamentarii PNL şi UDMR nu şi-au exprimat votul, fie au fost prezenţi şi au anunţat că nu votează, fie au fost absenţi din sală.


Premierul desemnat Dacian Cioloş i-a îndemnat, miercuri, pe parlamentari să-şi asume, alături de USR, un guvern politic, subliniind că „asta înseamnă să-ţi asumi libertatea de a fi român”.

„A renunţa e cel mai uşor lucru, mai greu e probabil să-ţi asumi responsabilitatea în momente dificile şi nu să chemi specialiştii din afară atunci când ai un vot pe care ţi l-au dat cetăţenii. Şi de asta suntem noi aici. Am multe lucruri pe care mi le-am notat şi n-o să vă răspund astăzi, domnule Romaşcanu, domnule Simonis, cu toate că, domnule Simonis, a fi român nu înseamnă să ţii discursuri sforăitoare, ci înseamnă să simţi lucrurile acestea, că eşti român. Şi sper că a fi român nu înseamnă să guvernezi în aşa fel încât să alungi românii din ţară, sute de mii, milioane de români, după câteva decenii de guvernare PSD. Deci, fiţi liniştit, mă simt foarte român, nu doar pentru sunt născut aici, ci pentru că simt lucrurile şi le spun aşa cum le simt fără discursuri sforăitoare.


O să mă opresc aici, cerându-vă încă o dată să ne asumăm împreună acest vot şi să nu lăsăm, din nou, pe alţii să ne facă guvern. Haideţi să ne asumăm, împreună, politic, un guvern. Şi USR asta face, îşi asumă politic, într-un moment dificil, să vă facă o propunere de guvern. Haideţi să ne facem aici, acasă, în România, mai bine, să ne-o facem noi şi să nu chemăm pe alţii să ne-o facă, asta înseamnă să-ţi asumi libertatea de a fi român. (...) Votul dumneavoastră nu va fi pentru noi, va fi votul conştiinţei dumneavoastră”, a declarat Dacian Cioloş în plenul reunit al Parlamentului.