monitorulcj.ro Menu
Politică

Coaliția vrea să „facă curățenie în mișcarea revoluționară”

Coaliţia de guvernare a decis, luni, ca în termen de două luni să se verifice toate dosarele de revoluţionari, astfel încât să nu mai primească beneficii aferente acestei calităţi persoanele care nu au acest drept, a declarat, pentru Agerpres, deputatul minorităţilor naţionale Niculae Mircovici.

 

El a arătat că astfel, din luna martie, plăţile ar urma să se reia doar pentru ce care au fost răniţi la Revoluţia din Decembrie 1989, pentru văduvele şi urmaşii martirilor.„La coaliţie, decizia care s-a luat a fost ca în două luni să se facă ordine şi curăţenie în ceea ce se numeşte mişcarea revoluţionară şi, de prin martie, să se reia plata către cei care merită”, a spus secretarul Comisiei parlamentare privind revoluţionarii.De altfel, premierul Emil Boc, a arătat, după şedinţa de guvern care a urmat reuniunii coaliţiei, că revoluţionarii care protestează vor fi ascultaţi de către decidenţii politici.„Evident că vor fi ascultate toate punctele de vedere ale celor care protestează şi vom vedea exact care sunt soluţiile care pot fi urmate”, a spus Boc.Totodată, deputatul Mircovici a precizat că, anterior, a avut discuţii cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor prin care se stabilise să fie amânate de la plată până în 2016 drepturile restante către revoluţionari, pentru ca, prin sumele astfel rezultate, să fie plătiţi doar cei care au suferit anumite handicapuri la Revoluţie, urmaşii eroilor martiri - persoane până la 26 de ani, care însă nu obţin alte venituri în acest moment, din motive neimputabile lor.De asemenea, discuţiile anterioare au vizat eliminarea prevederii din legea 410/2011 „care interzicea complet de la plată revoluţionarii”, a explicat deputatul.Potrivit acestuia, în acest moment pentru circa 21.000 de persoane se recunoaşte statutul de revoluţionar, din care 9.000 beneficiază de veniturile aferente acestei calităţi.În timpul şedinţei coaliţiei, un grup de revoluţionari a manifestat în faţa Guvernului.