monitorulcj.ro Menu
Politică

Moţiunea de cenzură a Opoziţiei, prezentată astăzi

Partidele parlamentare din opoziţie prezintă astăzi după-amiază, în şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură depusă săptămâna trecută după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea pe legea privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale în 2012.

Moţiunea de cenzură se intitulează „După 22 de ani, democraţia în pericol” şi va fi dezbătută şi votată joi, 22 decembrie. Parlamentarii Opoziţiei susţin în textul moţiunii că prin legea comasării alegerilor vor exista aleşi locali nelegitimi şi un parlament nereprezentativ. Partidele din opoziţie consideră că proiectul de lege privind comasarea alegerilor este un „demers discreţionar, unilateral şi antidemocratic al actualei puteri, elaborat fără consultarea societăţii civile şi impus prin procedura angajării răspunderii, Parlamentul fiind din nou eliminat din ecuaţia democratică”. Mai mult, Opoziţia susţine că fraudarea alegerilor reprezintă adevărata miză a comasării alegerilor locale cu cele parlamentare în 2012. În cazul în care moţiunea de cenzură introdusă de Opoziţie va fi respinsă la vot, atunci legea pentru care Executivul şi-a angajat răspunderea se consideră adoptată. În caz contrar, dacă moţiunea de cenzură este aprobată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, aceasta trage după sine căderea Guvernului.