monitorulcj.ro Menu
Politică

Forţa Civică cere ca CNSAS să îl verifice pe Tokes

Partidul Forţa Civică a solicitat Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) să comunice dacă europarlamentarul Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor, a colaborat cu fosta Securitate.

„Solicităm acest lucru deoarece Laszlo Tokes ocupă în prezent un loc în Parlamentul European şi a fost ales recent în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania de către Adunarea Naţională a Delegaţiilor Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania”, arată Mediafax. În noiembrie anul trecut, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele PC, Bogdan Diaconu susţinea că Laszlo Tokes ar fi colaborat cu fosta Securitatea, indicând un angajament şi o notă informativă din 11 septembrie 1975, respectiv 19 noiembrie 1982 ale lui Ladislau Tokes, care ar fi numele real al europarlamentarului.