monitorulcj.ro Menu
Politică

Iniţiativă legislativă pentru indemnizaţia de creştere a copilului

Senatorii Emilian Frâncu (PNL) şi Elena Mitrea (PSD) au depus, în ultima zi a sesiunii parlamentare, o iniţiativă legislativă potrivit căreia concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului se acordă, de la 1 ianuarie 2013, pentru toate naşterile, nu doar pentru primele trei.

Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 111/2010, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă pentru primele trei naşteri. La stabilirea acestora nu se are în vedere situaţia copilului născut mort sau în care acesta moare în perioada concediului de maternitate.Noutatea pe care o aduce iniţiativa legislativă a celor doi senatori prevede însă că indemnizaţia şi concediul pentru creşterea copilului se acordă pentru fiecare copil născut. Potrivit ultimului articol al propunerii, dacă va fi adoptată, iniţiativa ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2013. Iniţiativa legislativă nu propune modificări ale cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi perioadei de acordare a concediului în acest scop.În expunerea de motive, cei doi senatori arată că, în prezent, se face o discriminare gravă. „Astfel, copiii care au ghinionul să fi venit pe lume după ce li s-au născut trei dintre fraţi nu se pot bucura de aceleaşi drepturi ca aceştia”, consideră iniţiatorii. Ei mai susţin că sunt foarte puţine mame care ar beneficia de eliminarea acestei discriminări, astfel că efortul bugetar ar fi foarte mic.