Politică
Centrul Comunitar de pe strada Einstein, modernizat cu 9 mil. lei
Aproape 500 de copii și adulți cu diferite afecțiuni și grade de handicap vor primi servicii socio-medicale și consiliere de specialitate în condiții moderne după ce vor fi terminate lucrările de modernizare la Centrul Comunitar Județean de pe strada Einstein nr. 14.
Centrul Comunitar Județean – Complex de Servicii Sociale Comunitare pentru Copii și Adulți Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj, se află în prezent într-o avansată stare de degradare, fiind necesare ample lucrări de modernizare. În cadrul acestui centru sunt oferite servicii precum consiliere, sprijin și orientare pentru integrare în societate și pe piața muncii, dar și servicii de recuperare, kinetoterapie, fizioterapie, logopedie. Beneficiarii acestor servicii sunt copii cu autism, cu dizabilități, dar și adulți cu demența Alzheimer și tineri care părăsesc centrele de plasament.Rodica Gogonea, managerul de proiect, a declarat că lucrările de reabilitare a centrului vor costa aproximativ 9,2 milioane lei, iar banii provin din fonduri europene. Managerul de proiect a mai subliniat că imobilul în care funcționează centrul se află într-o zonă istorică, de aceea este nevoie de lucrări speciale care să nu deterioreze aspectul inițial al clădirii. Modernizarea centrului va fi terminată la sfârșitul anului 2013. Rodica Gogonea a spus că beneficiarii direcți ai centrului reabilitat vor fi 488 de persoane, din care 24 sunt copii autiști şi 50 de copii cu handicap motor, fizic și neuropsihic. Printre beneficiari se numără și 190 de tineri care părăsesc sistemul de protecție, 150 de persoane adulte cu handicap și 25 de persoane cu demență Alzheimer. În urma realizării acestui proiect vor fi realizate 55 de locuri de muncă noi.