monitorulcj.ro Menu
Sport

Silvășan: „Recuperarea merge bine“

Căpitanul campionilor și al naționalei de baschet, Mihai Silvășan, nu știe când va reveni pe teren, după ce în luna decembrie a suferit o accidentare gravă.

 

Mihai Silvășan, căpitanul echipei „U“ Mobitelco BT Cluj și al echipei naționale de baschet a României, își continuă recuperarea după operația la spate la care a fost supus în luna decembrie, după ce a suferit o accidentare.Liderul campioanei României la baschet masculin a vorbit pentru site-ul clubului, u-mobitelco.ro, despre situația sa și a echipei din acest sezon. Reporter: Cum merge recuperarea?Mihai Silvășan: Recuperarea merge destul de bine. Fac zilnic exerciții pentru mobilitatea spatelui, pentru întărirea musculaturii abdominale și paravertebrale, exerciții în bazin, forță și cardio, în special bicicleta. Primele trei săptămâni după operație am făcut recuperarea la Târgu Mureș, iar acum sunt la Cluj.R: Când vei reveni pe teren?M.S.: La întrebarea asta e foarte greu să dau un răspuns exact. Timpul de recuperare este diferit de la caz la caz. Teoretic, se încep antrenamentele după trei luni, însă, practic, pot începe mai repede sau mai târziu, în funcție de cum mă simt.

R: Este a doua accidentare gravă din carieră. Te-ai gândit vreodată, în momentele când ești departe de teren, să renunți la cariera de jucător?M.S.: Da, într-adevăr, este a doua accidentare serioasă pe care o am. Dacă la prima am fost mult mai speriat, acum, la a doua, am știut practic la ce să mă aștept și am trecut mult mai ușor peste șocul inițial. Am mai avut momente de slăbiciune, în care, involuntar, m-am gândit la ce s-ar întâmpla dacă aș renunța la baschet, însă erau doar gânduri de moment. Atâta timp cât pot să mă fac bine și riscul nu e prea mare privind sănătatea mea viitoare, nu se pune problema să renunț!R: Cum ai caracteriza parcursul echipei de până acum, în campionat și în cupele europene?M.S.: Având în vedere problemele cu care ne-am confruntat anul acesta, parcursul echipei este chiar bun. Cel mai important lucru este să muncim cât mai mult și să progresăm ca echipă, iar în aproximativ două luni, când o să înceapă play-off-ul, să fim într-o formă maximă. Eu sunt optimist și am încredere că putem face și anul acesta o figură frumoasă.