monitorulcj.ro Menu
Sport

Milan, mare favorită la calificare

În această seară vom afla primele două sfert-finaliste ale Ligii Campionilor.

AC Milan e ca și calificată în sferturi, după ce s-a impus clar în meciul tur cu Arsenal, celălalt meci, Benfica – Zenit este foarte echilibrat.Campioana Italiei a sbulberat pe Arsenal cu 4-0 în urmă cu trei săptămâni și este favorită certă la calificare. Englezii nu mai pot decât să spere că Milan va claca precum în 2004, când a fost eliminată de Deportivo la Coruna, care a câștigat cu 4-0 după ce pierduse turul cu 1-4, însă este greu de crezut că se va întâmpla acest lucru. Misiunea londonezilor este cu atât mai dificilă, cu cât nu se pot baza pe trei jucători importanți la mijlocul terenului: Yossi Benayoun, Abou Diaby și Mikel Arteta, toți accidentați. Incert este și Tomas Rosicky, însă sunt șanse mari ca acesta să fie recuperat până la ora meciului. Arsenal – AC Milan se va disputa în această seară, de la ora 21.45, pe Emirates Stadium din Londra și va fi transmis în direct de TVR 1.Duelul dintre Benfica și Zenit Sankt Petersburg pare a fi cel mai echilibrat din optimile de finală ale Ligii Campionilor. Rușii s-au impus în tur cu 3-2, după un meci spectaculos, în care fiecare a avut avantaj la un moment dat. Portughezii pornesc ușor favoriți în această seară, întrucât vor juca acasă, pe Estadio da Luz din Lisabona și au avantajul că au marcat două goluri în deplasare, astfel că le este suficientă și o victorie cu 1-0. Benfica – Zenit va începe la ora 21.45 și va fi transmis în direct de DolceSport. Miercuri se vor juca alte două optimi, Barcelona – Bayer Leverkusen (în tur 3-1) și APOEL Nicosia – Olympique Lyon (în tur 0-1).