monitorulcj.ro Menu
Sport

Victorie importantă pentru handbaliști

„U“ Transilvania a câștigat un meci foarte important în lupta pentru evitarea retrogradării, în deplasare cu CSM Ploiești.

Clujenii au intrat pe teren foarte determinați să câștige meciul cu echipa prahoveană, pentru a scăpa, cel puțin pentru moment, de grijile retrogradării. Elevii lui Liviu Jurcă au condus ostilitățile de la început și până la final, când s-au impus cu 27-25. „Alb-negrii“ au jucat bine în prima repriză, reușind să se apere destul de precis și să fructifice acțiunile de atac, astfel că la pauză aveau două goluri avantaj, 14-12. În repriza secundă, clujenii au intrat deciși să încheie conturile, iar după un început „vijelios“ s-au distanțat la cinci goluri (21-16, minutul 43). În ultima parte a meciului, gazdele au revenit în joc, dar nu au reușit să amenințe victorie „studenților“.La finalul meciului, Liviu Jurcă, tehnicianul clujenilor, a declarat că echipa sa s-a impus datorită plusului de luciditate. „A fost un meci foarte greu pentru ambele echipe, încrâncenat, de bătaie. A câştigat echipa care şi-a dorit mai mult victoria şi care a fost mai lucidă în momentele importante. Este o victorie importantă pentru noi. Urmează o partidă cu o echipă din prima jumătate a clasamentului, Energia Tg. Jiu, pe care o respectăm, dar vrem să câştigăm acel meci“, a declarat Jurcă imediat după meci, conform handbalvolei.ro.Pentru „U“ Transilvania au marcat în meciul cu CSM Ploiești: Grasu 7 goluri, Irimiaş 5 g, Burcă și Vlad câte 4 g, Lazăr și Buşecan câte 3 g și Bogdan un gol. În etapa a 20-a a Ligii Naționale, „U“ Transilvania Cluj va primi vizita formației Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu. Meciul se va disputa duminică, 18 martie, de la ora 11, la Sala Sporturilor „Horia Demian“.