monitorulcj.ro Menu
Sport

Trofeul Europa League a ajuns la București

Trofeul care răsplătește câștigătoarea competiției Europa League a fost adus ieri în România de Michel Platini, președintele UEFA.

Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a declarat miercuri, înaintea înmânării trofeului Europa League de către preşedintele UEFA, Michel Platini, Primarului General al Capitalei, Sorin Oprescu, la Arena Naţională, că speră la o finală cu multe goluri.„Totul e bine. Am făcut o vizită cu preşedintele şi vicepreşedintele UEFA, Michel Platini și Marios Lefkaritis, care l-au felicitat pe primar şi au fost încântaţi de felul cum arată stadionul. Am fost şi la vestiar şi la sala de conferinţe“, a declarat Mircea Sandu.Şeful FRF a mai declarat că îşi doreşte o finală cu cât mai multe goluri, iar Platini se aşteaptă la o finală deosebit de frumoasă. „Noi sperăm cu toţii să fie multe goluri, să fie fructuoasă ca şi spectacol. În finală va fi în mod cert o echipă din Spania, Peninsula Iberică dă patru echipe în semifinale. Anul trecut au fost două finaliste din Portugalia şi e posibil ca în acest an să fie două din Spania“, a mai spus Sandu.„Nașul“ a precizat că că pregătirile pentru organizarea finalei Europa League de la Bucureşti sunt în grafic.„Suntem aproape să încheiem orice intervenţie la stadion. Lucrurile s-au desfăşurat bine, datorită Primăriei şi UEFA, care ne-a controlat şi ne-a sfătuit. Totul e în regulă“, a subliniat Mircea Sandu.Sandu a explicat că l-a informat pe scurt pe Platini despre evenimentele din România, privind dezafilierea Universităţii Craiova. La sosirea lui Platini pe aeroport, fanii Craiova au afişat un banner împotriva Federaţiei Române de Fotbal.Finala Europa League din 2012 se va disputa în data de 9 mai pe Stadionul Național din București. Acest meci va fi prima finală a unei competiții europene destinată seniorilor care se va disputa în România.În ultimii ani, trei români au reușit să câștige Europa League: Cristian Săpunaru (2011 cu FC Porto), Mircea Lucescu și Răzvan Raț (2009 cu Șahtior Donetsk).