monitorulcj.ro Menu
Sport

Mâine încep sferturile

Astăzi vom aflat ultimele două sfert-finaliste la Euro 2012. Franța va întâlni Suedia, iar Ucraina va juca cu Anglia.

În această seară vom afla cine mai rămâne la Euro și cine pleacă acasă după faza grupelor. După ce Rusia și Olanda au ieșit pe ușa din spate de la CE, în această seară vom afla și ultimele două echipe calificate în sferturile competiției. Ucraina este singura țară gazdă rămâsă în lupta pentru trofeu, însă elevii lui Oleg Blohin nu vor avea o misiune ușoară în fața Angliei. În celălat meci al grupei D, Franța va întâlni Suedia, echipă deja eliminată, după ce a suferit două înfrângeri. Elevii lui Laurent Blanc au nevoie de cel puțin un egal pentru a se califica în sferturi și de un succes la scor, pentru a fi siguri că termină grupa pe primul loc. Până ieri se știau patru dintre echipele calificate, Cehia, Germania, Grecia și Portugalia. Ieri seară s-au jucat meciurile Spania-Croația și Italia-Irlanda (după încheierea ediției noastre, n.r.). Astfel că, primele două partide ale sferturilor de finală vor fi Cehia-Portugalia și Germania-Grecia, care se vor disputa joi, respectiv vineri. Ronaldo și-a revenitAtacantul portughez Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai buni fotbaști din lume, a avut o prestație stearsă în primele două meciuri ale lusitanilor, cu Germania și Danemarca, în care nu s-a remarcat mai deloc. Starul lui Real Madrid și-a revenit însă în ultimult meci din grupă, în care a marcat golurile Portugaliei, care s-a impus prin aceste reușite cu 2-1 în fața Olandei. „Sunt foarte fericit pentru că astăzi (n.r. - duminică) este aniversarea fiului meu şi i-am dedicat lui golurile. Obiectivul nostru era de a trece de prima fază, am făcut-o şi acum totul devine posibil. Avem un meci foarte dificil cu Cehia, şansele sunt de 50-50 la sută. Echipa noastră a jucat spectaculos, a meritat această calificare, în care am crezut până la capăt şi jucătorii ar trebui felicitaţi“, a spus Ronaldo pentru televiziunea portugheză.