monitorulcj.ro Menu
Sport

Tadici se reîntoarce la națională

Antrenorul Gheorghe Tadici a fost validat luni, cu 9 voturi din 11 posibile, în şedinţa CA al FR Handbal, pe o perioadă de patru ani, la cârma naţionalei de handbal feminin.

Membrii Comisiei Tehnice ai FRH au făcut în 21 iunie două propuneri pentru funcţia de principal al reprezentativei: Gheorghe Tadici (HC Zalău) şi Mariana Tîrcă (Corona Braşov). Întruniţi în şedinţă, după Adunarea Generală de luni, membrii Consiliului de Administraţie au votat, alesul pe următorii patru ani fiind Gheorghe Tadici, de la HC Zalău. Tadici a şi participat la şedinţă, vorbind despre planurile sale de viitor, în timp ce Mariana Tîrcă, deşi a fost anunţată, nu a fost prezentă.Gheorghe Tadici (60 de ani) a mai condus echipa naţională, obţinând medalia de argint la CM din 2005, locul 4 la CM din 2007, calificând reprezentativa şi la JO din 2008, la care România a ocupat locul 7. De asemenea, tot cu Tadici pe banca tehnică, naţionala a ratat turneul final al CE din 2006.Noul antrenor al echipei naţionalei ar urma să îndeplinească mai multe cerinţe, printre care: să facă o selecţie obiectivă a lotului, să păstreze o atmosferă optimă în echipă, să-şi planifice activităţile şi să respecte cu exactitate programul şi activităţile lotului, să aibă întâlniri periodice cu antrenorii de cluburi, să menţină legătura pe verticală cu antrenorii de la loturile de junioare şi tineret, cu care să creeze o linie metodică de pregătire identică la toate nivelurile, dar şi să tacticizeze mai mult jocul naţionalei. Obiectivele impuse pentru următorii patru ani sunt de a califica echipa României la turneele finale ale CM din 2013 şi 2015, CE din 2014 şi 2016, plus Jocurile Olimpice din 2016. Nu s-au stabilit obiective precise de clasări la niciuna dintre aceste competiţii.

Cât va câștiga Tadici?

Noul antrenor al României ar urma să fie remunerat cu 6.000 de euro, pentru o perioadă de 90 de zile de activitate la echipa naţională într-un an. Preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu, a precizat că indiferent care ar fi fost antrenorul ales, acesta este remunerat şi de la echipa de club, iar federaţia nu îşi permite mai mult. Gaţu le-a mai spus membrilor CA că, din punctul său de vedere, varianta ideală la echipa naţională ar fi fost chiar cei doi antrenori propuşi, să lucreze împreună, deşi ar fi dorit un antrenor care să nu fie dependent de o echipă de club.În 2012, cu Gheorghe Tadici la cârmă, reprezentativa României va mai avea următoarele acţiuni: 24-30 septembrie, pregătire pentru Cupa Mondială, 1-7 octombrie, participare Cupa Mondială Aarhus, 19-22 noiembrie, pregătire, 23-25 noiembrie, Trofeul Carpaţi, 26 noiembrie-1 decembrie, pregătire, 2-17 decembrie, participare turneul final Campionatul European din Olanda.Naţionala feminină a fost condusă, până în 2 iunie, de antrenorul Radu Voina, timp de aproape 4 ani.