monitorulcj.ro Menu
Sport

Cine va fi portdrapelul României la JO 2012?

Octavian Morariu, preşedintele COSR, a declarat, joi, că e dificil să aleagă un sportiv care să poarte drapelul României la ceremonia de deschidere a JO de la Londra, întrucât festivităţile vor începe târziu.

Oficialul COSR a declarat că spotivul care va purta drapelul va fi stabilit la începutul săptămânii viitoare.Octavian Morariu a explicat de ce pentru sportivii români este dificil să participe la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra: „Încă nu am decis cine va purta drapelul, vom decide la începutul săptămânii viitoare. Alegerea purtătorului de drapel se va face după mai multe criterii. Din păcate nu putem să alegem după criteriul cel mai firesc, al performanţei, al reprezentativităţii. Ceremonia de deschidere începe târziu, la ora 21.00, din considerente de televiune. O parte din venituri vin de la sponsori americani şi banul dictează. Asta înseamnă că sportivii vor intra pe stadion după spectacolul de deschidere undeva după ora 11.00 seara, ora 01.00 a României şi 06.00 pe coasta de est americană. Din simulările făcute România ar urma să intre la o oră şi jumătate după ce intră prima ţară. Asta înseamna după ora 02.00 noaptea la Bucureşti. E foaret greu să desemnezi un purtător de drapel fără să te gândeşti că acel sportiv intră în competiţie. E o teorie medicală care spune că pentru o oră pierdută de somn trebuie să stai o zi. Pentru a recupera, sportivul ar avea nevoie de trei zile de recuperare, cel puţin. De aceea presiunea e destul de mare când alegi, pentru că o foarte mare dintre sportivii de prestigiu susceptibili să devină campioni intră în competiţie în primele trei-patru zile".Delegația României va avea 250 de membriiOctavian Morariu a precizat că întreaga delegaţie a României la Londra va fi compusă din aproximativ 250 de persoane. „Acum numărul sportivilor calificaţi se învârteşte în jurul cifrei de 100, plus-minus, pentru că mai sunt câteva şanse de calificare şi mai e posibil să apară accidentări. În clipa de faţă sunt 102 sportivi şi o delegaţie de aproximativ 150 de tehnicieni şi oficiali“, a spus Morariu.Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu şi directorul general al Groupama Asigurări, Francois Coste, au semnat, joi, la sediul COSR, un parteneriat prin care societatea devine asiguratorul oficial al delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Londra. "Ca fost sportiv şi preşedinte de federaţie ştiu cât de important este pentru cel care merge în competiţie să ştie că în cazul în care i se întâmplă ceva nu are nimic de plătit, ba primeşte şi despăgubiri dacă este cazul", a declarat preşedintele COSR, Octavian Morariu.Jocurile Olimpice de la Londra se vor desfăşura între 27 iulie şi 12 august. În 2008, la Beijing, handbalista Valeria Beșe (foto) a purtat steagul României