monitorulcj.ro Menu
Sport

„U“ Jolidon participă la Trofeul „Maramureș“

Sala Polivalentă „Lascăr Pană“ din Baia Mare găzduieşte vineri şi sâmbătă ediţia a 13-a a turneului feminin de handbal „Trofeul Maramureş“, cu participarea a şase echipe.

Cele şase echipe au fost repartizate în două grupe: gazdele de la HCM Baia Mare, vicecampioana „U“ Jolidon Cluj Napoca şi DVSC Forum Debrecen în Grupa A, HC Zalău, Elore NKSE Bekescsaba şi HCM II Baia Mare în Grupa B.

„U“ Jolidon a câștigat în weekendul trecut un turneu amical desfășurat în Slovacia. Elevele lui Gheorghe Covaciu au învins formațiile: Veszprem (29-22), Sigma Olomuc (36-28) și Iuventa Michalovce (39-32). Clujeanca Florina Chintoan a fost golghetera competiției.

HCM Baia Mare a ocupat locul 3 la Cupa Budapest Bank, turneu organizat în weekend-ul trecut la Békéscsaba (Ungaria), după ce a suferit două înfrângeri, 24-30 cu echipa locală Elöre NKSE şi 29-30 cu NKSE Vác, şi a terminat la egalitate, 34-34, meciul disputat cu Kiskunhalas NKSE.

 

Programul Trofeului "Maramureş":

 

Vineri 24 august

ora 09,00: HCM II Baia Mare - NKSE Bekescsaba

ora 10,45: HCM Baia Mare - U Jolidon Cluj

ora 12,30: HCM II Baia Mare - HC Zalău

ora 15,00: U Jolidon Cluj - DVSC Forum Debrecen

ora 16,45: HC Zalău - NKSE Bekescsaba

ora 18,30: HCM Baia Mare - DVSC Forum Debrecen

 

Sâmbătă 25 august

ora 09,00: meci pentru locurile 5-6

ora 10,45: meci pentru locurile 3-4

ora 12,30: Finala

ora 14,00: Festivitate de premiere