monitorulcj.ro Menu
Sport

“U” Cluj a fost învinsă de Astra

Universitatea Cluj a pierdut meciul de pe teren propriu cu Astra Giurgiu, din cadrul etapei a opta a Ligii 1, cu scorul de 1-3.

“Studenţii” au fost învinşi pentru prima dată acasă în acest sezon. Meciul a fost echilibrat până în minutul 75, cu ocazii de ambele părţi.

Universitatea Cluj a primit luni după-masă vizita Astrei, mutată oficial de la Ploieşti la Giurgiu. Echipa pregătită de Gheorghe Mulţescu, fost antrenor şi la echipa clujeană, s-a impus în final datorită unor goluri marcate în ultimul sfert de oră.

Astra a deschis scorul încă din minutul 4, când japonezul Takayuki a fost servit excellent de pe partea dreaptă de atac şi a înscris cu capul, pe lângă un Balauru ezitant, care nici nu a ieşit pe centrare, nici nu a stat între buturi.

Clujenii nu s-au descurajat după primirea golului şi au pornit la atac, reuşind să se aproprie periculos de poarta lui Gavrilaş. Cleiton a fost agăţat în careu în minutul 9, iar centralul Istvan Kovacs a dictat penalty pentru gazde. Viorel Dinu a executat impecabil, restabilind egalitatea. În continuare jocul a fost echilibrat, ambele echipe reuşind să creeze faze periculoase. Oaspeţii au ratat în minutul 40 mai multe ocazii de a reveni în avantaj, fundaşii clujeni reuşind cu greu să respingă câteva şuturi de pe linia porţii sau din careul mic.

După pauză, meciul a continuat în aceeaşi notă de echilibru, până în minutul 75, când Budescu a marcat pentru Astra, în urma unei faze frumoase de atac. Acelaşi Budescu a stabilit scorul final, în prelungirile partidei,

În urma acestui rezultat, Universitatea rămâne pe locul 10 în clasamentul Ligii 1, cu 11 puncte, iar Astra urcă pe podium, pe locul 3, cu 17 puncte. Studenţii vor juca sâmbătă tot pe teren propriu, împotriva formaţiei Dinamo Bucureşti, de la ora 21.30.

Dulca: “Am pierdut nemeritat”

La finalul partidei, Cristi Dulca, antrenorul Universităţii a declarat că echipa sa a fost învinsă nemeritat. "Din păcate am întrerupt seria meciurilor fără înfrângere. Am pierdut nemeritat, zic eu, pentru că am avut ocazii foarte mari la 1-1. Un egal era mult mai echitabil. Mie mi s-a părut că a fost off-side la ambele goluri înscrise de Astra. Trebuie să avem puterea de a trece peste acest moment", a declarat Dulca după "U" Cluj - Astra 1-3.

De partea cealaltă, Gheorghe Mulţescu, antrenorul Astrei a declarat că echipa sa a fost mai bună şi a meritat victoria: "Am fost mai buni, meritam să câştigăm. Îmi pare bine că sunt respectat la Cluj. Am meritat victoria. Am condus meciul în prima repriză şi am fost egalaţi dintr-un penalty. Eu cred că în final am fost mai buni şi am meritat să câştigăm", a declarat Mulţescu.

 

FC Universitatea Cluj: Balauru - Krumov, Erico, Christou, Nicola - Paulinho, V. Gheorghe, Muzac (Pătraşcu '67), Alex - V. Dinu (Lupu '81), Cleiton (M. Roman '59).

Astra Ploieşti: Gavrilaş - Melinte, Găman, B. Youssef, Junior Morais- G. Enache (Tembo '87), A. Mureşan (Vădrariu '26), Takayuki, Yahaya - Ivanovski (Budescu '72), Fatai.

Cartonaşe galbene: Paulinho '28, Nicola '36, Enrico '47, Muzac '63, Pătraşcu '81 / Ivanovski '26, Enache '35.

Arbitri: Istvan Kovacs (central) - Florin Păunescu, Alexandru Cerei (asistenţi) - Florin Ghimbăşan (rezervă). Observatori: Marian Dorobanţu, Emeric Dembroschi.