monitorulcj.ro Menu
Sport

„U“ Cluj și CFR atacă Cupa României

Universitatea și CFR vor juca astăzi în șaisprezecimile Cupei României. „Studenții“ vor evolua la malul Dunării, împotriva formației Delta Tulcea, iar „feroviarii“ vor juca în Ilfov cu ACS Berceni.

Cele două cluburi clujene vor încerca să facă uitată evoluția din sezonul trecut, când au fost eliminate în această fază a competiției. Universitatea și CFR Cluj au fost eliminate în sezonul trecut al Cupei României de cele două echipe ale clubului Astra. „Șepcile roșii“ de echipa secundă, iar echipa din Gruia de primă echipă a giurgiuvenilor. „Studenții“ vor evolua la Tulcea după ce au pierdut două paritde pe teren propriu, cu Astra și Dinamo. Clujenii nu trec prin cea mai bună perioadă posibilă, după ce la finalul meciului de sâmbătă cu „câinii roșii“ au fost acuzați de suporteri că nu au dat totul pe teren pentru a câștiga. Elevii lui Cristii Dulca vor să se revanșeze în fața fanilor, iar o victorie în Cupa României, ar fi o ocazie excelentă. Partida dintre Delta Tulcea și Universitatea Cluj se va disputa de la ora 16.30 și nu va fi transmisă la televizor. Brigada de arbitrii este formată din centralul Florin Miron (București), asistenții Aurel Oniță și Paul Dimancea, precum și rezerva Claudiu Marcu (toți trei din Constanța). CFR joacă la BerceniElevii lui Ioan Andone vor da piept astăzi cu ACS Berceni, liderul la zi a seriei trei din Liga 3. Ilfovenii au eliminat în turul precedent formația Săgeata Năvodari (Liga 2) și își doresc un parcurs cât mai lung în Cupa României. Cel mai probabil Ioan Andone nu va folosi prea mulți titulari obișnuiți, întrucât pentru CFR urmează trei partide mult mai importante, cu Gloria Bistrița și Steaua în campionat, iar întrea acestea meciul cu Manchester United din Liga Campionilor.Meciul ACS Berceni – CFR Cluj se va disputa de la ora 19 și va fi transmis în direct de DigiSport 1. Partida va fi condusă de centralul Teodor Dragoș (Constanța), care va fi ajutat la tușe de Bogdan Velicu și Mircea Grigoriu (ambii București).