monitorulcj.ro Menu
Sport

Handbaliștii caută prima victorie

"U“ Transilvania Cluj va juca astăzi, joi, în Liga Națională împotriva formației CS Caraș Severin. „Studenții“ vor să obțină prima victorie din acest sezon.

Handbaliștii pregătiți de Liviu Jurcă au pierdut primele trei meciuri din campionat, dar au întâlnit formații foarte puternice.„Studenții“ au dat piept acasă cu HC Odorhei și HCM Constanța, două dintre protagonistele Ligii Naționale. Harghitenii s-au impsu la Cluj cu 30-26, iar dobrogenii cu 31-17. „Alb-negrii“ au jucat apoi în deplasare cu CSM București, formație în fața căreia nu au făcut față decât în primele minute, iar în final au cedat cu 17-33. Handbaliștii pregătiți de Liviu Jurcă vor întâlni astăzi echipa Caraș Severin, o formație bună, dar pe care o pot învinge, mai ales pe teren propriu. „Meciul cu Caraș Severin îl putem câștiga. Avem zero puncte după trei meciuri, dar este normal pentru că am avut meciuri foarte grele. Trebuie să ne mobilizăm mai mult. Eu și Liviu Jurcă avem încredere în această echipă, mai trebuie ca și jucătorii să aibă încredere în ei și să arate mai multă dăruire și determinare. Acești băieți au potențial mare“, a spus ieri Mihai Tritean, managerul echipei „U“ Transilvania. Echipa clujeană caută în continuare investitori, după ce fostul finanțator s-a retras la finalul sezonului 2010-11. „Căutăm investitori, suntem chiar în discuții cu oameni care ne-ar putea ajuta. În alte orașe echipele de handbal sunt sprijinite mai ales de autoritățile locale, la noi nu prea se simte acest lucru“, a mai spus managerul handbaliștilor. „Vom întâlni o echipă cu mare experiență și pentru a obține ceva avem nevoie de multă dăruire. Timpul de pregătire a fost scurt. Sper să adunăm câteva puncte până la pauza competițională, iar apoi vom avea trei săptămâni pentru omogenizare și închegarea relațiilor de joc“, a spus și antrenorul Liviu Jurcă. Fanii sunt chemați la salăMihai Tritean speră ca handbaliștii clujeni să fie susținuți de un număr cât mai mare de suporteri în partida din această seară. „Avem nevoie de susținerea publicului. Acești sportivi sunt tineri și au nevoie de încurajări. Sper ca mâine să fie cât mai multă lume în sală“, a spus managerul handbaliștilor clujeni. Meciul dintre „U“ Transilvania Cluj și CS Caraș Severin se va disputa astăzi, de la ora 18 la Sala Sporturilor „Horia Demian“ și va fi transmis în direct de DigiSport 3.