monitorulcj.ro Menu
Sport

Aproape de un rezultat mare!

"U" Jolidon Cluj a fost învinsă, duminică, în deplasare, de formaţia slovenă Krim Ljubljana, scor 28-27 (15-13), în meciul de debut din grupa B a Ligii Campionilor.

Krim a debutat ca din "puşcă" în disputa cu "U" Jolidon, după şapte minute, tabela arătând 6-1. Ritmul rapid de joc a fost greu de dus de vicecampioana României, care a intrat la time-out în minutul 10 (scor 7-1). Portarul de la Krim, Grubisici, avea deja 5 intervenţii, jucătoarele lui Gheorghe Covaciu nereuşind să-i găsească punctele slabe. Mihaela Ani-Senocico a dat semnalul revenirii, cu golul de 7-3 (min. 14), Tivadar urmându-i exemplul pentru 9-5, două minute mai târziu. Au urmat însă ratări în lanţ ale ardelencelor, în timp ce Krim a marcat la aproape fiecare atac, 11-6. "U" Jolidon s-a apropiat apoi, profitând de eliminarea lui Martin, 11-8 (min. 23) şi la 14-13 (min. 30), pentru ca la pauză, tabela să arate 15-13. După 30 de minute, portarul de la "U" Jolidon, Viktoria Petroczi a fost cea mai bună jucătoare, cu 10 intervenţii reuşite (14 în total).La reluare, Dincă a finalizat excelent un contraatac, 15-14 (min. 33), iar Cartaş a adus egalarea, două minute mai târziu, de la 7 metri, 16-16, pe fondul unui joc mult mai îndrăzneţ. Muller şi Varlec, singurele realizatoare constante de la Krim, au ripostat însă rapid, 19-16 (min. 38), dar "U" Jolidon s-a ţinut ca "scaiul", 19-18 (min. 40). Dar, debutantă la acest nivel, formaţia clujeană n-a ştiut să profite de momentele mai slabe ale adversarei (25-22, min. 53), astfel că remiza sau victoria au fost imposibil de obţinut. Jucătoarele vicecampioanei României au părut să aibă şi trac în anumite momente, însă, per total, jocul lor nu a fost deloc dezamăgitor, în compania unei foste duble câştigătoare a Ligii Campionilor.Marcatoare: Krim - Muller 9 goluri, Varlec 8, Bodnieva 3, Zrnec 3, Krpez 2, Vergeliuk 2, Martin 1; "U" Jolidon - Ani-Senocico 8 goluri, Cartaş 7, Dincă 4, Tivadar 3, Vădineanu 3, Paraschiv 2.În primul meci din grupa B, Gyor ETO a dispus, sâmbătă, pe teren propriu, de Podravka Koprivnica, cu scorul de 24-19. Tot duminică, dar pe teren propriu, campioana Oltchim a învins Hypo Viena, în grupa A, cu 30-25 (15-12).Programul clujencelor în Liga Campionilor este următorul: "U" Jolidon Cluj - Gyor ETO (20 octombrie)"U" Jolidon Cluj - Podravka Koprivnica (27 octombrie)Podravka Koprivnica - "U" Jolidon Cluj (4 noiembrie)"U" Jolidon Cluj - Krim Ljubljana (11 noiembrie)Gyor ETO - "U" Jolidon Cluj (17 noiembrie)

Mediafax