monitorulcj.ro Menu
Sport

Program încărcat pentru handbaliste

Handbalistele de la „U“ Jolidon Cluj au un program încărcat în această perioadă.

Vicecampioanele României la handbal feminin au debutat duminică în grupele Ligii Campionilor, pierzând la un singur gol diferență în deplasare la Krim Ljubliana, 27-28. Clujencele au avut un început slab de partidă, fiind conduse cu 5-6 puncte, dar apoi au revenit în joc și s-au apropriat în final la un singur gol. Elevele lui Gheorghe Covaciu trebuie să uite însă debutul în cea mai importantă comeptiție pentru echipe de club din lume, deoarece miercuri vor juca în Liga Națională, în deplasare la HCM Roman. După ce au început sezonul cu stângul, fiind învinse clar de Corona Brașov în prima etapă a campionatului, „studentele“ și au revenit și au obținut trei victorii la rând, iar acum își doresc un nou succes în fața echipei din Moldova. La sfârșitul săptămânii, vicecampioanele vor avea un nou test european, în fața puternicei formații maghiare Gyor, care va veni la Sala Sporturilor „Horia Demian“.  Cosmin Sălajan, directorul sportiv al clubului clujean, a declarat că în ciuda unui joc destul de bun practicat în capitala Sloveniei, debutul „studentelor“ în Liga Campionilor nu a fost unul reușit. „Chiar dacă am pierdut la un singur gol diferență debutul nostru nu a fost unul reușit, pentru că am suferit o înfrângere. Trebuie să subliniem însă că la startul competiției Krim a fost creditată printre favoritele la calificarea în semifinale. Fetele noastre au demonstrat că merită să joace în Liga Campionilor și că împreună formează o echipă. Urmează sâmbătă meciul cu Gyor, dar până atunci mai avem un meci important în campionat, la Roman“, a declarat pentru monitorulcj.ro Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al „U“ Jolidon Cluj.