monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR află marți cu cine va juca în sferturile Cupei României

Tragerea la sorţi a partidelor din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României-Timişoreana, ediţia 2012-2013, va avea loc, marţi, de la ora 16.00, la Casa Fotbalului.

În conformitate cu prevederile art.31.6.1 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) cele opt echipe calificate din faza optimilor de finală vor fi repartizate într-o singură urnă la tragerea la sorţi.Formaţiile calificate în sferturile de finală sunt: CFR Cluj, FC Rapid, FC Dinamo, Oţelul Galaţi, Concordia Chiajna, Ceahlăul Piatra Neamţ, Astra Ploieşti, Petrolul Ploieşti.Partidele din sferturile de finală se desfăşoară în sistem eliminatoriu într-o singură manşă, pe terenul clubului care va fi extras primul la tragerea la sorţi a fiecărui meci.În caz de egalitate, după 90 de minute de joc, se procedeaza la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă. Echipele pot efectua 3 înlocuiri de jucători şi nu sunt obligate sa folosească jucători sub 21 de ani.Cheltuielile de organizare a jocului se efectuează de clubul organizator, iar beneficiul se repartizează în mod egal ambelor echipe (art. 31.11 din ROAF).Meciurile din cadrul sferturilor de finală vor avea loc miercuri, 28 noiembrie 2012, cu începere de la ora 13.30, cu excepţia celor televizate în direct, acestea urmând să aibă loc la datele de 27/28/29 noiembrie 2012, după caz, programul lor urmând a fi stabilit de Comitetul de Urgenţă al FRF.