monitorulcj.ro Menu
Sport

Încă un meci de Liga Campionilor la Cluj!

În această seară Olimpia Cluj va încerca să se califice în sferturile Ligii Campionilor la fotbal feminin.

Campioanele României au de recuperat o diferență de trei goluri, întrucât au pierdut meciul tur cu Torres Calcio cu 1-4. Echipa de fotbal feminin Olimpia Cluj a reușit o performanță remarcabilă în acest sezon al Ligii Campionilor. Fetele pregătie de Mirel Albon au câștigat grupa de calificare și au ajuns pe tabloul principal. După care au eliminat formația austriacă SV Neulengbach, o echipă puternică, mare favorită, după două remize, 1-1 pe Cluj Arena și 2-2 în deplasare. Tragerea la sorția a optimilor le-a trimis în cale campioanelor un alt adversar puternic, formația italiană Torres Calcio din localitatea Sassari (Sardinia). Clujencele nu au făcut un meci rău în deplasare, însă au fost învinse cu 4-1 într-un meci disputat în condiții meteorologice deosebite. „Sper să aducem prima victorie românească într-un meci internațional pe Cluj Arena. Vom juca agresiv, cu pressing, ne dorim o victorie, cine știe, poate chiar vom reuși să ne calificăm. În meciul din Italia am avut și ghinion, deși adversarele noastre au fost mai bune. În prima repriză ne-au atacat și au marcat două goluri, dar au fost ajutate de vânt, care suflat puternic înspre poarta noastră, era greu să degajăm. După pauză am fost noi avantajați de vânt, am marcat un gol, dar apoi s-a potolit, iar pe finale italiencele ne-au mai înscris două goluri“, a spus antrenorul Mirel Albon. Meciul dintre Olimpia Cluj și Torres Calcio se va disputa în această seară, de la ora 18, pe Cluj Arena. Prețul unui bilet de intrare este 5 lei. Partida va fi oficiată de o brigadă din Norvegia, compusă din Christina Westrum Pedersen (central), Hege Steinlund și Birgitta Steinlund (tușiere). Rezervă de arbitru va fi românca Andra Hiticaș. Parteneriat cu CJ și Liverpool! Clubul Olimpia Cluj va fi ajutat începând cu 2013 și de Consiliul Județean. „Ne gândim la o modalitate prin care în anul următor să ajutăm Olimpia cu bani. Până acum CJ a sprijint prin punerea la dispoziție a stadionului, dar vrem să ne implicăm și financiar, să devenim acționari la echipă“, a declarat Horea Uioreanu, președintele CJ Cluj.  Mirel Albon a anunțat deasemenea că Olimpia a fost contactată de clubul Liverpool FC Ladies, echipa feminină a celebrului club englez. Formația din Albion a adresat o invitație clubului clujean pentru a juca două partide amicale în Anglia, în luna ianuarie.