monitorulcj.ro Menu
Sport

STEAUA, ÎNFRÂNTĂ în Liga Europa de VfB Stuttgart (5 la 1)

Echipa Steaua Bucureşti a fost învinsă, joi, pe Arena Naţională din Capitală, cu scorul de 5-1 (4-0), de formaţia germană VfB Stuttgart, într-un meci din etapa a V-a a grupei E a Ligii Europa şi va juca pentru calificarea în 16-imile de finală în ultima rundă, în deplasare, cu FC Copenhaga.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Taşci '5, Harnik '18, Sakai '23 şi Okazaki '31, '55. Pentru Steaua a înscris Mihai Costea, în minutul 83.

0-1: Centrare a lui Kuzmanovici din corner de pe partea dreaptă, iar Taşci reia cu capul din 6 metri;
0-2: Kuzmanovici execută o lovitură liberă de pe stânga, Tătăruşanu greşeşte intervenţia, iar Harnik înscrie din doi metri în poarta goală;
0-3: Okazaki centrează de pe partea stângă în urma unui contraatac, iar Sakai reia din voleu de la 16 metri, aproape de vinclul din dreapta lui Tătăruşanu;
0-4: Contraatac din partea dreaptă al lui Sakai, care îi centrează lui Okazaki, iar acesta reia în plasă cu o lovitură de cap de la 9 metri;
0-5: Steliştii au probleme în respingerea balonului în propriul careu, iar Okazaki înscrie cu un şut de la opt metri;
1-5: Pasă Adi Popa către Mihai Costea, iar acesta înscrie cu un şut plasat de la 15 metri la colţul lung.
În minutul 35, arbitrul Michael Koukoulakis a anulat un gol al steliştilor, pentru un fault în atac al lui Szukala.
Steaua Bucureşti: Tătăruşanu - Szukala, Chiricheş, Gardoş (M. Costea '32) - Chipciu, Bourceanu, Pintilii (Prepeliţă '58), Latovlevici - Ad. Popa, Rusescu, Tănase (Adi Rocha '62). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
VfB Stuttgart: Ulreich - Sakai (Rudiger '70), Taşci, Rodriguez, Molinaro - Harnik (Traore '61), Kvist, Kuzmanovici, Okazaki - Gentner (Hajnal '46), Ibisevici. Antrenor: Bruno Labbadia.
Cartonaşe galbene: Bourceanu '45+2, Prepeliţă '67, Chipciu '78 / Kuzmanovici '37, Kvist '60, Ibisevici '90+1.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Grecia, cu Michael Koukoulakis la centru. Koukoulakis a fost ajutat la cele două linii de Dimitrios Saraidaris şi Damianos Efthimiadis, asistenţi suplimentari au fost Stavros Tritsonis şi Andreas Pappas, iar arbitru de rezevă a fost Michael Karsiotis.
După patru etape, clasamentul grupei E este următorul: 1. Steaua - 10 puncte, 2. VfB Stuttgart - 5 puncte, 3. FC Copenhaga - 4 puncte, 4. Molde FK - 3 puncte.

Peste 50.000 de spectatori

La meci au asistat aproximativ 51.000 de spectatori, între care şi 250 de fani ai echipei oaspete.
La începutul partidei fanii stelişti au făcut o coregrafie din plăcuţe, scriind cu galben pe fond roş-albastru: "Magica Steaua".

Cerere în căsătorie, pe stadion

În prima repriză, un fan şi-a cerut iubita de soţie, printr-un mesaj afişat pe un banner. În repriza secundă, el a arătat tot pe un banner că acea cerere i-a fost acceptată.