monitorulcj.ro Menu
Sport

Paszkany mulțumește antrenorilor

Arpad Paszkany, finanțatorul de la CFR Cluj, a declarat că îi felicită pe toţi jucătorii care au evoluat pe Old Trafford, în victoria 1-0 cu Manchester Utd.

„Vreau să mulţumesc celor două echipe de antrenori care au lucrat în această campanie europeană. Din păcate nu am reuşit să ne calificăm şi există un regret, dar trebuie să fim mândri de ce am realizat. Zece puncte este enorm când te baţi cu echipe care au bugete de multe milioane de euro. Ce am realizat ne dă speranţe pentru viitor. Am sperat foarte mult în această victorie. Echipa a jucat foarte bine, şi-a creat multe ocazii, iar golul lui Luis Alberto este extraordinar, o adevărată bijuterie chiar şi pentru Liga Campionilor. Jos pălăria pentru toţi ce care au intrat astăzi pe teren. Am crezut foarte mult în Braga, deoarece au jucători buni şi acasă au orgoliile lor. Mai era şi câştigul financiar. Am sperat până în ultima secundă că va veni o veste bună de la Braga. Însă noi suntem de vină că nu ne-am calificat, deoarece am rămas la mâna altora. Visez la un rezultat mare pe plan internaţional în viitor. După experienţa din acest an în Liga Campionilor suntem mai puternici şi mai experimentaţi“, a spus PaszkanyCampioana României, CFR Cluj, a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Manchester United şi a ratat calificarea în optimile Ligii Campionilor, însă, de pe locul trei al grupei H, va evolua în 16-imile Ligii Europa.