monitorulcj.ro Menu
Sport

Căprioriu, sportiva anului și în județ!

Judoka Corina Căprioriu a fost desemnată sportiva anului 2012 în județul Cluj, după ce cu câteva zile fusese desemnată cea mai bună sportivă a CS Universitatea Cluj.

Consiliul Judeţean Cluj, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Cluj şi Clubul Sportiv Universitatea au organizat, vineri, festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi clujeni.Evenimentul s-a desfășurat vineri la sediul Consiliului Județean Cluj, care împreună cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj au premiat cei mai buni sportivi și cele mai bune echipe din județ în 2012. Corina Căprioriu a câștigat titlul de sportiva anului în județul Cluj datorită unei prestații de excepție în acest an, 2012, evoluție încununată cu o medalie de argint cucerită la Jocurile Olimpice de la Londra. Locul al doilea în clasamentul întocmit pentru disciplinele olimpice a fost ocupat de atleta Bianca Răzor, iar locul al treilea, la egalitate, de Ana Maria Pavăl (lupte) şi de Dana Berchi (haltere).În clasamentul individual pentru alte discipline decât cele olimpice, pe primul loc s-a clasat Eva Kerekes (karate, CS Politehnica), urmată de Alin Mărginean (karate, Palatul Copiilor) şi Incze Szilard (karate, Ardealul Cluj).Tot în cadrul acestei gale, Clubul Sportiv Universitatea a premiat cei mai buni 10 sportivi din anul 2012. Aceștia sunt, în ordine: 1. Corina Căprioriu (judo), 2. Mihaela Ani-Senocico (handbal), 3. Loredana Ohâi (judo), 4. Mihaela Tivadar (handbal), 5. Judith Nagy (atletism), 6. Sebastian Văsuț (culturism), 7. Cristian Berciu (culturism), 8. Beatrice Puiu (atletism), 9. Ștefania Dobre (judo), 10. Mihaela Prunduș (atletism). Antrenorul anului a fost declarat Florin Bercean, antrenorul lotului național olimpic de judo și antrenorul sportivelor legitimate la CS Universitatea. CFR, cea mai bună echipăCea mai bună echipă a fost desemnată CFR Cluj, câștigătoarea campionatului Ligii 1 și participantă în grupele Ligii Campionilor, de unde s-a calificat în șaisprezecimile Europa Leaga. A doua echipă a fost CFF Olimpia Universitatea Tehnică, campioana României la fotbal feminin și participantă în Liga Campionilor. Echipa de handbal feminin, „U“ Jolidon s-a clasat a treia în topul celor mai bune echipe clujene. Elevele lui Gheorghe Covaciu au terminat al treilea an la rând pe locul 2 în Liga Națională, după super-campioana Oltchim, dar de această dată au reușit să se califice în grupele Ligii Campionilor. CJ Cluj a alocat 20.000 de lei pentru premierea celor mai buni sportivi clujeni.