monitorulcj.ro Menu
Sport

Universitatea ar putea intra în INSOLVENŢĂ!

Ioan Mărginean, acţionarul majoritar al Universităţii Cluj (în acte) a anunţat azi că încearcă să găsească un investitor, dar în cazul în care nu va găsi, clubul ar putea intra în insolvenţă din luna ianuarie.

 

Ioan Mărginean a trimis o informare pe adresa clubului, în care precizează că nu poate participa la Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de azi, pentru că “încearcă să îşi canalizeze eforturile pentru găsirea unui nou acţionar, capabil din punct de vedere financiar”. Deasemenea, Mărginean a precizat în finalul “scrisorii” sale, că dacă nu va găsi un investitor până la finalul anului 2012, FC Universitata va intra în insolvenţă.

“Precizez că efectuez şi în momentul de faţă toate demersurile în sensul cooptării unui nou investitor, motiv pentru care mă aflu în Bucureşti, deoarece există o totală indiferenţă şi lipsă de interes a oamenilor de afaceri din judeţul Cluj şi chiar din Transilvania, faţă de implicarea în menţinerea în viaţă a Universităţii Cluj – simbolul fotbalului ardelean.

În cazul în care acest lucru nu se va realiza până la sfârşitul anului 2012, vom fi obligaţi să solicităm deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi reorganizarea judiciară”, se arată în informarea lui Mărginean.

FC Rapid, patronată de George Copos a intrat deja în insolvenţă, fiind preluată de un administrator judiciar. Presa centrală scrie că mai multe cluburi din Liga 1 au mari probleme financiare, printer care Universitatea Cluj, Gloria Bistriţa, Dinamo.