monitorulcj.ro Menu
Sport

Grozav a fost și el audiat de DIICOT Cluj

După Claudiu Niculescu şi Sebastian Cojocnean, marți a venit rândul  lui Gicu Grozav să dea explicaţii procurorilor DIICOT Cluj în Dosarul Transferurilor II.

Procurorii de la DIICOT continuă audierile în Dosarul Transferurilor II. Gicu Grozav și Sebastian Cojocnean fiind audiți marți și luni. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) informează că în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA. Poliţia Română preciza că sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro. Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul clujean a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 lei), arăta Poliţia Română. Grozav face parte din lotul de 15 jucători care au fost transferaţi, cu titlu gratuit, de la „U” la Petrolul în vara acestui an. Atacantul Petrolului a ajuns în jurul orei 12 la sediul DIICOT Cluj, iar la ieșire a declarat că audierea l-a obosit. „Le-am răspuns întrebărilor, a fost un şir lung de întrebări, care m-au obosit, dar am terminat. Nu-mi convine, dar dacă asta e problema, m-am achitat de datorie. M-au întrebat în ce condiţii am plecat de la U. Nu s-au făcut presiuni asupra mea să semnez cu Petrolul şi nu mi s-a părut nimic ciudat, dar mă gândeam că aici n-o să mai fie un investitor, nu o să fie o stiuaţie stabilă financiar şi de aceea am ales să plec“, a spus Grozav.Grozav: „Îmi pare rău pentru Universitatea“Fostul jucător al Universității a mai declarat că îi pare rău de situația în care a ajuns echipe „șepcilor roșii“ și că la Cluj s-a simțit cel mai bine. „Pentru mine nu e o pată că am ajuns aici, în calitate de martor, mai grav e cu Walter şi alţii, dar nu ştiu cine mai vine. Am regretat că am plecat de la “U” Cluj, aici m-am simţit cel mai bine, aici am început să joc fotbal. Aici sunt mai aproape de casă, oamenii sunt mai buni aici. Îmi pare foarte rău pentru Universitatea, că a ajuns în situaţia aceasta. Am numai cuvinte de laudă la adresa suporterilor şi a oamenilor care au fost aici. Sper să vină cineva cu bani, să redreseze echipa“, a declarat Grozav.