monitorulcj.ro Menu
Sport

Handbaliștii joacă cu „lanterna roșie“

„U“ Transilvania va încheia turul Ligii Naționale cu o partidă în deplasare cu Dinamo Bucuresti.

Adversarii clujenilor au o singura victorie dupa 10 etape și ocupă ultima poziție în clasament, cu doua puncte. Cu toate acestea, bucureștenii s-au întărit, transferând cinci jucători la finalul turului de campionat. Ioan Ani-Senocico, antrenorul  de la „U“ Transilvania, rămâne încrezător, dar modest după frumoasa victorie cu Poli Timișoara: „Noi trebuie să rămânem modești după victoria cu Timișoara, mergem la Buzău cu dorința de a câștiga. Dacă până acum am considerat meciul cu Dinamo unul greu acum va fi și mai dificil, deoarece ei s-au întărit cu cinci jucători. Eu sper ca băieții mei să aibă aceeași dorință de victorie ca și în partida precedentă și să încheiem anul cu o reușită. Ar însemna foarte mult pentru noi, atât în clasament cât și personal. Am avea o vacanță mai liniștită și moral mai bun“.„U“ Transilvania se afla pe locul 11 în clasamentul Ligii Naționale, cu 4 puncte, la egalitate cu ocupanta locului 10, CSM Ploiești. Partida Dinamo București – „U“ Transilvania se va juca la Buzău, azi, de la ora 18.