Sport
Nici un român printre primii 20 de sportivi ai Europei
Pilotul german Sebastian Vettel (Red Bull), care a cucerit în acest sezon al treilea său titlu consecutiv de campion mondial de Formula 1, a fost desemnat sportivul anului 2012 în Europa, în cadrul tradiţionalei anchete a agenţiei poloneză de presă PAP, ajunsă la cea de-a 55-a ediţie, la care au participat 26 de agenţii naţionale de presă de pe continent.
Vettel, în vârstă de 25 ani, cel mai tânăr triplu campion mondial din istoria "Marelui Circ", a acumulat 137 de puncte în ancheta PAP, reuşind să-l devanseze pe ciclistul britanic Bradley Wiggins, câştigătorul ediţiei din acest a Turului Franţei şi campion olimpic la Londra (130 pct), în timp ce poziţia a treia revenit tot unui reprezentant al Marii Britanii, atletul Mohamed Farah, dublu medaliat cu aur la JO 2012, în proba de 5.000 şi 10.000 m (126 pct).Iată cum se prezintă clasamentul celor mai buni 20 de sportivi din Europa:1. Sebastian Vettel (Germania/Formula 1) 137 pct2. Bradley Wiggins (Marea Britanie/ciclism) 1303. Mohamed Farah (Marea Britanie/atletism) 1264. Novak Djokovic (Serbia/tenis) 1085. Andres Iniesta (Spania/fotbal) 1036. Andy Murray (Marea Britanie/tenis) 677. Cristiano Ronaldo (Portugalia/fotbal) 668. Ranomi Kromowidjojo (Olanda/înot) 559. Roger Federer (Elveţia/tenis) 5010. Sebastien Loeb (Franţa/raliuri) 4711. Yannich Angel (Franţa/înot) 4612. Rory McIlroy (Irlanda de Nord/golf) 3913. Victoria Azarenka (Belarus/tenis) 3214. Chris Hoy (Marea Britanie/ciclism pe pistă) 24,515. Marti Bjoergen (Norvegia/schi fond) 2416. Jessica Ennis (Marea Britanie/atletism) 2017 . Magdalena Neuner (Germania/biatlon) 2018. Marcel Hirscher (Austria/schi alpin) 1919. Evgheni Malkin (Rusia/hochei pe gheaţă) 1620. Tomasz Majewski (Polonia/atletism) 14