Sport
“U” Mobitelco a reluat joi dimineaţă antrenamentele
La prefăgtiri a fost prezent şi jucătorul aflat în probe, Dalibor Djapa. Echipa va pleca vineri dimineaţă la Oradea, pentru meciul din sferturile de finală ale Cupei României cu CSM Oradea. Partida va avea loc sâmbătă, 29 decembrie, de la ora 20.30 şi va fi arbitrată de o brigadă formată din Alin Faur, Ciprian Stoica şi Cosmin Prisca, în timp ce Radu Bucerzan a fost desemnat comisar.
Mircea Cristescu, preşedintele clubului, a declarat că baschetbaliştii clujeni vor încerca să-şi ia revanşa în faţa bihorenilor, după înfrângerea din campionat. “Urmează pentru noi meciul cu Oradea din Cupa României, cea mai puternică întâlnire, după părerea mea, din această fază a Cupei României. Încercăm să trecem de ei, să ne luăm revanşa după înfrângerea din campionat, Oradea este o echipă foarte bine închegată”, a spus Cristescu. Oficialul de la “U” Mobitelco a vorbit şi despre situaţia jucătorilor şi despre transferuri. “Am adus un jucător nou, Dalibor Djapa. Am putea spune că am făcut un schimb cu Kryvbasket, acolo unde s-a dus Zoran Krstanovic. Vom vedea în ce formă este, are 10 zile să ne convingă că merită să joace la noi. Toţi jucătorii sunt la antrenamente, în afară de Sean Barnette, care se întoarce astăzi din Elveţia, din vacanţă. Cu Nikolov este o întreagă telenovelă mai nou, din câte văd, dar ştiu ce am discutat cu Hristo, ştiu ce fel de om este, avem încredere în el. Este o mică posibilitate să nu rămână la noi, dar vrem să îl ţinem pentru că este un jucător care se potriveşte foarte bine. Până în 9 ianuarie, când începe returul de campionat, vom avea lotul definitivat. La capitolul plecări, sigur nu îl vom mai pune pe listă de joc pe Todorovic şi nu ştim ce va fi cu Hallik, în rest, toti ceilalţi vor rămâne", a informat Mircea Cristescu.În Divizia A, “U” Mobitelco BT este pe locul 7, cu 9 victorii şi 6 înfrângeri, în 15 partide.