monitorulcj.ro Menu
Sport

Președintele FRT: ”Atmosfera de la Cluj nu am regăsit-o la meciurile din Bucureşti, numărul spectatorilor este mult superior celor din capitală”

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, s-a întâlnit astăzi cu Ruxandra Dragomir, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, şi cu Silviu Matei, directorul general al acestei federaţii. Întâlnirea a avut loc cu ocazia găzduirii la Cluj a meciului România – Danemarca din cadrul Cupei Davis

Ruxandra Dragomir s-a declarat foarte mulţumită de condiţiile de la Cluj, de colaborarea cu Consiliul Judeţean, dar şi de publicul prezent la meciul anterior. ”Atmosfera de aici nu am regăsit-o la meciurile din Bucureşti, numărul spectatorilor este mult superior celor din capitală. Ciprian Porumb a dorit să aducă echipa aici, noi l-am sprijinit şi la meciul de anul trecut, a fost bine, aşa că a fost firesc să revenim”, a precizat preşedintele Federaţie Române  de Tenis.

Horea Uioreanu şi-a exprimat speranţa că publicul de la Cluj va purta noroc echipei României şi că meciul de la toamnă, cel din turul doi al Grupei I a zonei Euro-Africane, cu Olanda, se va desfăşura tot aici.

Preşedintele consiliului de administraţie al SC Cluj Arena, Radu Sporiş, a abordat în cadrul discuţiilor cu Ruxandra Dragomir posibilitatea disputării pe Cluj Arena a unuia dintre meciurile din etapele viitoare ale competiţiei. Preşedinta FRT s-a arătat interesată de această propunere, precizând faptul că o eventuală decizie în acest sens va putea fi luată doar în funcţie de parcursul echipei naţionale de Cupa Davis a României.