monitorulcj.ro Menu
Sport

FIFA vrea să organizeze, pe 20-21 martie, o discuţie despre rasism şi trucarea de meciuri

Comitetul Executiv al Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA) va studia, în viitoarea sa reuniune, care va avea loc în zilele de 20 şi 21 martie, mai multe măsuri contra rasismului şi trucării de meciuri, propuse de Comitetul său strategic, întrunit în aceste zile sub preşedinţia lui Joseph Blatter.

"Membrii Comitetului strategic şi-au reafirmat politica de toleranţă zero faţă de rasism şi trucările de partide. Sunt perfect de acord cu ideile prezentate de ei şi aştept cu nerăbdare deliberările Comitetului executiv de luna care vine", a declarat Blatter, potrivit informării FIFA, care a adăugat că preşedintele a precizat obiectivul reuniunii în această privinţă: "prezentarea unor mijloace concrete şi propunerea unor sancţiuni dure, care să aibă impact", pentru Congresul FIFA din mai, din Insula Mauricius.La reuniunea Executivului se vor discuta şi alte probleme, cum ar fi tehnologia pe linia de poartă, calendarul partidelor internaţionale şi lupta contra dopajului.