monitorulcj.ro Menu
Sport

Mihai Neşu a împlinit 29 de ani. VEZI ce mesaje i-au transmis steliştii

Jucătorii, oficialii şi staful echipei Steaua i-au urat "La mulţi ani" fotbalistului Mihai Neşu, care împlineşte astăzi 29 de ani, exprimându-şi susţinerea faţă de acesta prin mai multe mesaje postate pe site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea.

"La mulţi ani, Mihăiţă. Să-ţi dea Dumnezeu sănătate şi alături de cei care te iubesc să mergi mai departe învingând şi continuând lupta, să fii ca de obicei un exemplu pentru ceilalţi", i-a urat lui Neşu preşedintele FC Steaua, Valeriu Argăseală.

"La mulţi ani, Mihăiţă! Să dea Dumnezeu să nu-ţi pierzi niciodată puterea ta de a lupta. Eşti un exemplu pentru noi", este şi mesajul directorului sportiv Narcis Răducan.

Tehnicianul Ilie Stan i-a făcut următoarea urare lui Neşu: "La mulţi ani, Mihai. Să dea Dumnezeu sa te faci bine cât mai repede!". " Îi doresc însănătoşire totală. Cu toate că a trecut prin momente grele el a fost tot timpul foarte tare şi îmi doresc să îl văd din nou pe teren. La mulţi ani, Mihăiţă! ", a afirmat şi antrenorul secund Eduard Iordănescu.

Iasmin Latovlevici i-a urat lui Mihai Neşu multă sănătate şi să nu-şi piardă niciodată speranţa şi încrederea, "pentru că toată lumea este alături de el".

"Îi urez lui Mihăiţă «La mulţi ani» şi să dea Dumnezeu să îşi revină cât mai repede", a fost mesajul lui mijlocaşului Eric Bicfalvi, în timp ce Andrei Prepeliţă a menţionat: "Multă sănătate Mihăiţă şi să te faci bine cât mai repede. Eşti un model pentru noi toţi".

"În primul rând îi urez «La mulţi ani» şi să îşi revină repede. Toţi românii suntem alături de el ", a notat Raul Rusescu, iar Florin Gardoş şi-a manifestat speranţa ca Neşu să îi fie din nou adversar pe teren, în viitor: "La mulţi ani, multă sănătate şi sa dea Dumnezeu ca într-o zi să fim din nou adversari pe terenul de fotbal".

"La mulţi ani pentru cel mai bun fundaş stânga. Îţi doresc multă sănătate şi să îţi revii cât mai repede. La mulţi ani!", este şi mesajul lui Pablo Brandan.

Formaţia FC Utrecht a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa AZ Alkmaar, într-un meci din campionatul Olandei, chiar în ziua în care Mihai Neşu împlineşte 29 de ani, jucătorul român fiind prezent la eveniment şi omagiat de întregul stadion.

Mihai Neşu a fost omagiat şi în România, joi, de fanii Stelei, la meciul de pe teren propriu cu Twente Enschede, din prima manşă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa. Galeria Stelei aflată la peluză în Arena Naţională a scris numele lui Neşu folosind cartoane galbene, iar chipul jucătorului a fost realizat din cartoane albe. De asemenea, înainte de începerea jocului, tot stadionul a scandat numele lui Neşu. Fanii stelişti au afişat şi un banner cu mesajul: "Luctor et Emergo" (Lupt şi mă ridic la suprafaţă).

Neşu s-a accidentat, în data de 10 mai 2011, la coloană în urma unei ciocniri cu coechipierul său Alje Schut, fiind transportat de urgenţă la spital, unde i s-a descoperit o vertebră cervicală fracturată. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale de cinci ore, în care i-a fost refăcută vertebra fracturată din zona cervicală, însă o parte a corpului său a rămas paralizată.