monitorulcj.ro Menu
Sport

Marius Stan a depus memoriu la LPF împotriva lui Marian Iancu

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, miercuri, că în urma atacurilor la persoană venite din partea preşedintelui FC Timişoara, Marian Iancu, a făcut memoriu la Liga Profesionistă de Fotbal şi va face unul şi la FRF, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Poate are coşmaruri cu mine. Cred că domnul Iancu mă vede pe mine între el şi multele milioane din Champions League. O să dea socoteală pe la comisii, am făcut memoriu, o să urmeze şi la comisiile federaţiei. Pot să facă şi tumbe, dacă noi o să ne facem jocul nostru normal, n-au ce să ne facă. Pot să câştige toate meciurile, poate o vom face şi noi dacă ne păstrăm ritmul şi vor rămâne tot la 5 puncte. Pot să plesnească în unii ficatul, fierea, n-am niciun fel de regrete", a spus Stan.

Marian Iancu l-a atacat pe Marius Stan dupa victoria echipei FC Timişoara în faţa celor de CFR Cluj, scor 2-1, în etapa a XX-a a Ligii I şi după ce Oţelul a câştigat la masa verde meciul cu Pandurii. "Mariusică Stan să taca şi să bage capul la coteţ. El a dorit să fie primar şi să-i tâlhărească pe oamenii din Galati, după ce i-a înşelat ani de zile vânzându-le bilete la meciuri trucate. A fost unul dintre membrii de baza al Cooperativei şi a recunoscut. Murdăreşte frumuseţea asta de echipă de la Galati", a spus Marian Iancu la Digi Sport.

Şeful grupării gălăţene a mai declarat că a avut unele discuţii cu oficiali ai sponsorului ArceloMittal pe tema susţinerii financiare. "Oamenii sunt mai mult decât serioşi şi gândesc şi mai departe decât ziua de astăzi, pentru că mai este viaţă şi după campionatul ăsta şi trebuie să vedem ce strategie alegem, astfel încât în viitor să nu depindem doar de unul sau de altul Sunt în grafic cu banii, nu s-a întâmplat nicio sincopă în finanţare", a spus Stan.