monitorulcj.ro Menu
Sport

Piloții NRA sunt pregătiți pentru Timiș Rally

În weekend se va disputa cea de a doua etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop, Timiș Rally.

Timiș Rally cuprinde 111.23 km împărțiți în 15 probe speciale pe asfalt, dintre care nouă vor fi diferite. În prima zi, vineri 12 aprilie, sunt programate 8 probe speciale: Crivina, câte două treceri pe probele Nădrag, Firdea Lac, Pogănești și o super specială la Lugoj, iar sâmbătă celelalte 7, cu două treceri pe specialele Jurești, Surduc, Hauzești și o super specială în Timișoara. „Este un raliu în care nu-ți poți permite să greșești. Probele speciale sunt foarte scurte și sigur nu se poate recupera timpul pierdut“, a descris Sebastian Ițu, copilotul lui Bogdan Marisca, etapa a doua a sezonului.După ieșirea în decor din prima etapă de la Brașov, Marco Tempestini și Dorin Pulpea nu-și mai pot permite un alt pas greșit în etapa de la Timișoara,ținând cont că obiectivul lor este să termine pe podium în clasamentul general la finalul sezonului 2013. „Din ce am văzut la Brașov, cred că sezonul acesta va fi și mai disputat decât cel de anul trecut. Nu ne mai putem permite încă o etapă fără puncte. Timișoara este un raliu foarte particular: murdar, cu speciale denivelate și rapid“, a spus Marco Tempestini, care va lua startul cu modelul Skoda Fabia S2000În etapa de la Brașov, echipajele Simone Tempestini / Sergiu Ițu, Daniel Ungur / Toni Avram și Florinel Tincescu / Iulian Nicolaescu au reușit să aducă Napoca Rally Academy pe poziția a treia în clasamentul pe echipe. La Timișoara toți vor să mai facă un pas înainte. Simone Tempestini și Ițu, clasați pe locul 1 la juniori și pe 5 la general, vor participa pentru prima dată în această formulă în etapa de la Timișoara.

 

Ungur mai vrea o victorie

După performanța de la Brașov, pentru Daniel Ungur și Toni Avram, singurul pas înainte este înca o victorie la clasa 11. „Am avut ceva emoții în prima etapă, dar aici sperăm ca totul sa funcționeze perfect. Ne-am propus să facem spectacol pe cele două super speciale și așteptăm să aducem maximum de puncte pentru echipă“, a spus Daniel Ungur.Florinel Tincescu și Iulian Nicolaescu vor debuta luna aceasta în Campionatul European de Raliuri, dar înainte trebuie să treacă testul pe asfalt de la Timișoara. Lupta din cadrul Cupei Dacia este extrem de disputată, iar misiunea lor nu va fi deloc una ușoară, ținând cont și de faptul că anul trecut au ieșit în decor. „Nu am amintiri plăcute legate de această etapă, dar nu ma gândesc decât la viitor. Este un sezon lung și vrem să adunăm maximum de puncte la fiecare etapă. Sper ca la finalul anului să ne bucurăm de titlul de campioni“, a spus Florinel Tincescu.