monitorulcj.ro Menu
Sport

Sandu: „Avem doar 20 de meciuri bune pe sezon“

Mircea Sandu, președintele FRF, a declarat miercuri, că nivelul Ligii 1 este unul destul de scăzut, în timpul unui sezon disputându-se doar 20 de meciuri bune.

„Nu participarea celor două echipe în cupele europene reprezintă competiţia naţională. Sunt multe echipe de nivelul doi. Ar trebui să se termine cu ambiţiile astea locale de a avea echipă în prima ligă. Bistriţa, să-l luăm pe Nea Jean, că nu se supără... E o echipă în refacere, în construcţie, care trebuie să atragă fonduri, autorităţile locale mai ajută sau nu mai ajută, zona nu este una dezvoltată nici industrial, nici agricol. Din ce să trăiască? Să ne vedem lungul nasului şi să fim acolo unde ne este locul. Bistriţa, la ora actuală, în condiţiile în care trăieşte, în insolvenţă, locul ei este Liga a 2-a. Şi sunt multe echipe la fel. Să nu spunem că e o competiţie foarte puternică când de fapt sunt 20 de meciuri bune, puternice, într-un sezon, când se întâlnesc astea de la vârf. Cum a fost Steaua-Petrolul. Dacă am avea 80 la sută din meciuri de nivelul ăsta, fiţi convinşi că valoarea ar creşte. Trebuie să fim realişti. De aceea obiectivul antrenorului naţionalei, că nu era Piţurcă în plan, era calificarea la turneul final din 2016. Pentru că să formezi o echipă naţională când ai peste 50 la sută jucători străini în campinatul naţional, nu este uşor. Noi nu avem la ora actuală decât un grup restrâns de 30-40 de jucători care ar putea să facă parte din echipa naţională“, a declarat Sandu.Preşedintele federaţiei consideră că nivelul campionatului intern ar creşte dacă s-ar reduce numărul de echipe la 12: „De vreo 4-5 ani am ajuns la concluzia că trebuie restructurată competiţia şi asta a început să se întâmpple şi pe cale naturală. Vedeţi câte retrageri sunt. Este clar că trebuie să restrângem numărul de echipe şi la Liga I. Şi fac un apel către preşedinţi şi preşedintele ligii să se gândească la bunul mers al fotbalului şi nu pentru un interes de grup, de club. Dacă noi reuşim în 2-3 ani să facem o competiţie concentrată de 12 echipe, atunci jucătorii români mai valoroşi se vor strânge la aceste 12 echipe“.