monitorulcj.ro Menu
Sport

Președintele FRH, Nicu Vlad, a fost ales prim-vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale

Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, a fost ales, luni, prim-vicepreşedinte ale Federaţiei Internaţionale (IWF), cu prilejul congresului forului mondial, desfăşurat la Moscova.

Nicu Vlad, care îi succede în funcţie taiwanezului Chang Chao-Kuo, se înscrisese în cursa electorală, atât pentru fotoliul de preşedinte, cât şi pentru un loc de prim-vicepreşedinte, secretar general şi vicepreşedinte. Nicu Vlad fusese ales vicepreşedinte al IWF în 2009. Ungurul Tamas Ajan (74 ani) a fost reales în fruntea IWF, unde se află din anul 2000. În alegerile pentru funcţia supremă a forului, Ajan a obţinut 80 de voturi, faţă de 55 ale următorului contracandidat, italianul Antonio Urso, preşedintele Federaţiei europene.