monitorulcj.ro Menu
Sport

Juniorii de la „U“ Transilvania, campioni și vicecampioni!

Grupa de juniori 4 de la „U“ Transivalnia Cluj a câștigat campionatul național, în urma turneului final desfășurat la Turda. Juniorii 2 au terminat pe locul secund, fiind depășiți doar de Minaur Baia Mare.


Grupa de juniori 4 (sportivi născuți în perioada 2000- 2001), au câștigat turneul final de la Turda și implicit campionatul. Elevii lui Mircea Pârvu au jucat șapte meciuri, pierzând unul singur.
„Rezultatele deosebite care reflectă munca depusă de copii și antrenori în ultimii ani și care sperăm că vor continua și în viitor“, a declarat Mihai Tritean, managerul clubului clujean.
Juniorii 2 (născuți în 1996-1997) și antrenați de Ioan Ani-Senocio au terminat pe locul secund turneul final de la București. „Studenții“ au obținut patru victorii și o înfrângere, în fața campioanilor de la Minaur Baia Mare (21-29).  
„Am obținut maximum de la acest turneu final, ținând cont de problemele de lot pe care le avem. Doi jucători au revenit după o lungă accidentare, iar alți patru sunt în primul an la juniori 2. Mă așteptam la o finală mai echilibrată, dar ținând cont de problemele enumerate, am obținut o performanță remarcabilă“, a declarat Ioan Ani Senocico. Doi handbaliști de la „U“ Transilvania, Roland Talmaier a fost ales în echipa turneului final, fiind cel mai bun inter dreapta, iar Paul Catiu a fost desemnat cel mai bun centru.