monitorulcj.ro Menu
Sport

Mureșan acuză arbitrajul

CFR Cluj a obținut doar o remiză în etapa a doua, 2-2 în Gruia, cu ACS Poli Timișoara. Arbitrul Iulian Dima a arătat nu mai puțin de 16 cartonașe galbene și 3 roșii!

La finalul partidei, Iuliu Mureșan, președintele „feroviarilor“, a declarat ironic că se bucură că nu a fost și el eliminat de arbitrul bucureștean.„Mă bucur că n-am luat și eu roșu. A fost un arbitraj tendențios și răutăcios, a enervat jucătorii. Nici nu știu de ce i-a dat lui Felgueiras primul galben. A fost un penalty clar pentru noi în repriza a doua, un jucător de la Poli a atins mingea cu mâna, iar Deac nu era ultimul apărător ca să-i dea roșu. O să blocăm stadionul când va veni acest arbitru la Cluj“, a spus Mureșan după remiza echipei sale, 2-2 cu ACS Poli.
Oficialul din Gruia a mai spus că au existat prea multe erori de arbitraj în acest început de campionat, iar arbitrajul lui Dima a fost clar îndreptat împotriva CFR-ului. „Prea multe greșeli în acest debut de campionat și se tolerează aceiași arbitri incompetenți. A fost un arbitraj tendențios împotriva noastră. Meciul a început echilibrat, Poli e o echipă bună, dar noi ne-am trezit abia după ce arbitrul a enervat jucătorii și era să producem surpriza.. Jucătorii au simțit de la început ostilitatea arbitrului, care a avut unități de măsură diferite. Orice făceam nu puteam câștiga azi, cu acest arbitru“, a mai spus președintele „feroviarilor“.
Iulian Dima a acordat 16 cartonașe galbene la meciul CFR – ACS Poli, 11 dintre acestea fiind arătate clujenilor. „Feroviarii“ Florin Costea și Mario Felgueiras au fost eliminați pentru cumul de cartonașe galbene, iar Ciprian Deac a văzut roșu direct.

Etichete: iuliu muresan