monitorulcj.ro Menu
Sport

Universitatea primește vizita Chiajnei

Octavian Abrudan

FC Universitatea va juca în această seară împotriva Concordiei Chiajna, într-un meci din etapa a 5-a a Ligii 1.

„Studenții“ ar fi trebuit inițial să joace împotriva Rapidului, însă giuleștenii au fost retrogradați la recomandarea Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Laussane, iar ilfovenii le-au luat locul.
Universitatea s-a întărit de la ultimul meci jucat, înfrângerea 1-3 de la Giurgiu în fața Astrei. „Șepcile roșii“ i-au „repatriat“ pe Octavian Abrudan (foto), ultima dată la Rapid, pe Habib Balde, ultima dată în franța, la Nimes (nou-promovată în liga a doua) și pe Gaston Mendy. Deasemenea, Universitatea l-a mai legitimat recent pe  Emil Rilke, un mijlocaș ceh în vârstă de 29 de ani, care a mai jucat la Hansa Rostock, Slovan Liberec și Zilina.

Partida dintre Universitatea și Concordia Chiajna se va disputa de la ora 19, pe Cluj Arena și va fi transmisă în direct de DigiSport 1. Meciul va fi arbitrat de centralul Iulian Călin (Ștefănești, jud. Argeș), care va fi ajutat de tușierii George Neacșu (Câmpulung Muscel) și Mircea Grigoriu (București).