monitorulcj.ro Menu
Sport

A început Raliul Aradului

Cea de-a 5-a ediţie a Raliului Aradului Atrium Center 2013, etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, a început sâmbătă dimineaţă, startul fiind dat la ora 7,00, de pe Tancodromul din oraşul Lipova.

Raliul Aradului

Startul efectiv al competiţiei a fost precedat, vineri seara, de prezentarea oficială a celor 44 de echipaje care s-au înscris în competiţie şi echipajelor antemergătoare, evenimentul având loc pe platoul din din faţa Palatului administrativ al municipiului Arad. 

Între competitori se numără, între alţi, piloţii maghiari Gergo Szabo şi David Botka, pilotul bulgar Todor Slavov, cunoscut prin participarea sa la 'Pirelli Star Driver' şi clasarea pe podium în Junior World Rally Championship 2010, alături de care vor alerga cei mai valoroşi piloţi din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop. 
Ediţia din acest an a Raliului Aradului va fi organizată conform cerinţelor Campionatului European de Raliuri (ERC), urmând a se defăşura pe drumuri de pământ, forestiere şi comunale, lungimea totală a traseului urmând să fie de 145 kilometri. 
'Competiţia va fi supervizată de reprezentanţi ai FIA, în luna decembrie a acestui an urmând să se afle dacă competiţia va deveni din anul viitor sau din 2015, etapă a ERC, sau numai a Campionatului Balcanic. Am convingerea că vom reuşi să trecem şi acest test şi următorul, iar în curând vom avea la Arad o etapă de ERC', a declarat Ciprian Suărăşan, principal organizator al competiţiei. 


Aceasta a precizat că ediţia din acest an a Raliului Aradului va fi mult diferită faţă de anii trecuţi, 98 % din probe urmând a se desfăşura pe macadam. Competiţia are 11 probe speciale, din care cele mai spectaculoase se vor desfăşura la Conop şi la Bârzava şi două probe superspeciale, care se vor desfăşura duminică, la Cartodromul Las Vegas din municipiul Arad, între acestea din urmă fiind inclusă proba specială de la Şiştarovăţ. 

În ziua a doua a competiţiei, cea de duminică, startul se va da din faţa Palatului administrativ al municipiului Arad, iar de la orele 10,23 şi 13,12 sunt programate cele două probe superspeciale, la Cartodromul Las Vegas. Festivitatea de premiere va avea loc duminică, începând cu ora 16,00, pe platoul din faţa Primăriei municipiului Arad. 
După ce în anul trecut, primarul Gheorghe Falcă (deţinător al unei licenţe de pilot eliberată de Federaţia Română de profil. n.red.), a alergat în afara concursului, în acest an se va alinia la start ca'deschizător', la fel ca şi Mihai Leu, care revine la volanul unei maşini de raliu, după mai mulţi ani de absenţă din competiţii, ambii pe autoturisme Mitsubishi Evo. 
De menţionat că pentru organizarea Raliul Aradului 2013, Primăria a alocat suma de 50.000 euro, în vreme ce Consiliul Judeţean a alocat suma de 40.000 de lei. Raliul Aradului 2013 este organizat de Clubul Sportiv AMC Racing, împreună cu Primăria municipiului Arad şi Consiliul Judeţean Arad, cu sprijinul a numeroşi de sponsori. 
În ultimii ani, în Raliul Aradului s-au impus francezul Francois Delecour (2012), Vali Porcişteanu (2011) şi ungurul Gergo Szabo (2010, 2009). 


Ordinea în clasamentul general al piloţilor din Campionatul Naţional de raliuri, după cinci etape, este următoarea: Francois Delecour (110 puncte), David Botka (73,2 puncte), Valentin Porcişteanu (63 puncte), Marco Tempestini (60 puncte), Edwin Keleti (48 puncte).