monitorulcj.ro Menu
Sport

Etapă fără derbiuri

Astăzi vor avea loc 10 meciuri în cadrul preliminariilor Campionatului European de Fotbal 2012, competiţie ce urmeză să fie găzduită de Polonia şi Ucraina.

Cel mai interesant meci al etapei de astăzi pare a fi duelul dintre Turcia şi Austria. Otomanii, pregătiţi de Guus Hidink, luptă cu austriecii şi cu belgienii pentru locul secund în grupa A, care duce la baraj. Lupta pentru locul 1 pare încheiată, întrucât Germania conduce autoritar grupa, cu cinci victorii în cinci meciuri şi este urmată de Austria, care are doar şapte puncte. Turcii vor să spele ruşinea înfrângerii din Azerbaidjan, dar nu vor avea o misiune în faţa austriecilor, care au jucat bine în ultimele meciuri, deşi nu au avut rezultate prea satisfăcătoare.

Olanda este favorită în faţa Ungariei, în meciul de la Amsterdam, după ce s-a impus categoric şi la Budapesta, cu 4-0, în meciul de sâmbătă. În celălat meci al grupei, Suedia este şi ea mare favorită în faţa Moldovei. Nordicii se află doar pe locul trei în grupa E, dar au cu două meciuri mai puţin jucate decât maghiarii aflaţi pe locul secund.

Unul dintre cele mai echilibrate meciuri pare a fi întâlnirea dintre Israel şi Georgia. Evreii trebuie să-i învingă pe georgeni pentru a-şi păstra şansele de calificare din grupa F, una foarte echilibrată, din care mai fac parte Grecia şi Croaţia.

Campioana mondială Spania, va juca în deplasare cu Lituania. Ibericii s-au detaşat în fruntea grupei după victoria de sâmbătă în faţa Cehiei, 2-1 la Granada.

Programul meciurilor de azi

Turcia - Austria, ora 20.30, la Istanbul

Belgia - Azerbaidjan, ora 21.45, la Bruxelles

Estonia - Serbia, ora 21.30, la Tallinn

Irlanda de Nord - Slovenia, ora 21.45, la Belfast

România - Luxemburg, ora 20.45, la Piatra Neamţ

Suedia - Moldova, ora 20.00, la Stockholm

Olanda - Ungaria, ora 21.30, la Amsterdam

Israel - Georgia, ora 19.05, la Tel-Aviv

Cehia - Liechtenstein, ora 18.30, la Ceske Budejovice

Lituania - Spania, ora 21.45, la Kaunas.