monitorulcj.ro Menu
Sport

„U“ e pe val!

Universitatea Cluj a făcut un meci de senzaţie la Bistriţa şi a câştigat cu 4-2.

Elevii lui Ionuţ Badea au fost conduşi încă din minutul 19, când bistriţeanul Cafasso a deschis scorul printr-un gol frumos cu capul. Meciul părea pierdut după ce Delgado a fost eliminat în minutul 27, când a primit al doilea cartonaş galben după un fault asupra unui adversar.

După pauză, Adrian Cristea a reuşit să egaleze printr-un şut interiorul careului după o respingere greşită a portarului Albuţ. Steven Pele a adus „şepcile roşii“ în avantaj, în minutul 59, cu o lovitură de cap în urma unui corner. Gloria a revenit pe tabelă printr-un gol al aceluiaşi Cafasso, care a şutat frumos de la 16 m. „Prinţul“ a reuşit dubla în minutul 74, reuşind o execuţie de senzaţie din marginea careului. Nigerianul Tony a consfiinţit victoria clujenilor în prelungirile meciului, printr-o altă execuţie de excepţie din marginea careului.

Universitatea a reuşit astfel cea de a opta victorie din acest sezon şi a acumulat 30 de puncte în clasamentul Ligii 1, urcând pe locul 10 înaintea meciurilor de miercuri şi joi din Liga 1.

 

Caseta tehnică

 

Gloria Bistriţa: 2Albuţ - Săceanu, Szukala, Corallo, Cafasso - R. Mărginean (Nalaţi '67), Anton - Keita (D'Agostino '63), Băjenaru ( Iordache '50), C.Petre - Cavalli.

Universitatea Cluj: Boşneag - Unguruşan, Abrudan, Pele, Bazzi - Delgado, Nasser, Boştină (Balde '80), Ad.Cristea - Machado (Tony '71), Cl. Niculescu (Cojocnean '36).

Cartonaşe galbene: Băjenaru '9, Corallo '89 / Delgado '24, '28, Abrudan '86. Cartonaş roşu: Delgado '28

Arbitri: Marius Avram (central) - Aurel Oniţă, Nicolae Megheşan (asistenţi) - Cristian Sava (rezervă).

Observatori: Nicolae Grigorescu, Mircea Dancu.

Spectatori: 4.500, dintre care peste 500 de clujeni.